Selectați Pagina

Interviu Mihai Coteț: FC Argeș și sportul piteștean, de la eșecul actual la gestionare competentă

Interviu Mihai Coteț: FC Argeș și sportul piteștean, de la eșecul actual la gestionare competentă
Distribuiţi ştirea!

Unul dintre candidaţii pentru Primăria Piteştiului, liberalul Mihai Coteţ, îşi doreşte ca municipalitatea să abordeze altfel fenomenul sportiv, în eventualitatea în care va deveni primar, mai multe detalii aflaţi în interviul următor.

FC Arges vine după două sezoane foarte slabe, managementul e unul, aş spune, catastrofal. Ce soluţii ar trebui adoptate, mai ales că vorbim în majoritate de bani publici?

Se spune că unii oameni nu se pot opri până nu își ating nivelul maxim al incompetenței. După ce primarul Gentea s-a folosit de imaginea echipei de fotbal FC Argeș pentru a câștiga alegerile din 2020 și-a pus pe el echipamentul de joc al echipei de suflet a argeșenilor, a făcut câteva poze ridicole în biroul de primar și a început să dribleze prin managementul clubului și al echipei, până a fost prins în offside. Pentru că primarul de cuvânt nu avea cum să nu se ”priceapă” și la fotbal, a reușit să aducă FC Argeș într-un dezastru organizatoric și sportiv. Deși s-au făcut finanțări de milioane de euro din bani publici, echipa înregistrează recorduri negative istorice; nu doar că a retrogradat din prima ligă, dar s-a zbătut să scape de retrogradarea în liga a treia.

Echipa de fotbal FC Argeș este, în raport cu performanțele sportive, gaura neagră a bugetului nostru. Este metoda prin care primarul Gentea a reușit să facă ,,pierdute” zeci de milioane de euro fără rezultat, ignorând orice principii de performanță, de bun simț administrativ și de gospodărire a banilor publici.

La finalul anului 2023, la meciul din Liga 2, FC Argeș – CSC Dumbrăvița, o parte dintre suporterii lui FC Argeș au afișat un mesaj la adresa primarului din Pitești, Cristian Gentea. Ținta a fost primarul Cristian Gentea. „Banii să fi fost din geanta ta / Mai plăteai incompetența?” este mesajul suporterilor, aluzie la faptul că edilul din Pitești „taie și spânzură” la club, comportându-se ca un patron pe banii publici, ce reprezintă grosul bugetului FC Argeș.

Singura cale prin care se poate reveni la performanță este scoaterea politicului din managementul Clubului. Eu nu am aroganța de a spune că mă pricep la fotbal, deși sunt un iubitor al fotbalului, ca orice piteștean care a crescut în orașul lui Dobrin. Înțeleg, însă, că la FC Argeș e nevoie de o echipă de conducere cu oameni de sport autentici, care sunt specialiști în management sportiv.

FC Argeș a crescut fotbaliști de valoare. E nevoie de atenție și suport mult mai mari pentru grupele de copii și juniori, pentru că acestea pot aduce plusvaloare reală Clubului. Așa face orice club care se respect și investește în viitor.

Dani Coman este noul președinte al FC Argeș, după demisia lui Mihai Foamete din funcția de reprezentant al Primăriei și Consiliului Local Pitești în cadrul Clubului.

Am votat cu încredere în Consiliul Local numirea lui Dani Coman în funcția de președinte al FC Argeș, pentru un nou început. Știu, însă, că actuala administrație a orașului nu poate fi un partener onest și constructiv, pentru performanță. Sunt convins că prima grijă a primarului a fost să facă o poză frumoasă cu Dani Coman, în speranța că asta va putea șterge toată rușinea, toți banii piteștenilor tocați absolut inutil și lipsit de transparență.

Dani Coman trebuie lăsat să-și organizeze singur echipa, fără amestecul primarului.

Ce criterii de finanţare ar trebui să existe pentru sportul piteștean?

Vom regândi modalitatea de acordare a banilor, sub condiția transparenței folosirii lor și a asumării unor obiective de performanță proporționale cu nivelul finanțării.  Raportat la bugetul cheltuit, printre primele din prima ligă, FC Argeș a reușit o contraperformanță istorică. Ca să știm de unde plecăm, vom face un audit financiar la FC Argeș pentru exercițiile financiare din anii anteriori. S-au cheltuit milioane de euro din bani publici și nimeni nu știe cum, dar este evident că… pe nimic.

Trebuie să ținem cont de faptul că mai sunt şi alte discipline, baschet, volei, sporturi individuale, care nu au beneficiat de aceeași atenție din partea Primăriei. Primarul actual, după ce a prăbușit fotbalul, a încercat să se lipească electoral de performanța echipei de baschet, dar suporterii i-au sancționat comportamentul speculativ-ipocrit. Dacă nu mai risipim banii pe cheltuieli supraevaluate, nu doar în sport, ci în toate domeniile vieții comunitare, vom avea resurse pentru a susține mult mai bine toate sporturile și nevoile orașului, în general.

La Pitesti Arena au fost multe competiţii în care oamenii au dat de înţeles că vor şi altceva decât fotbal. Veţi ţine cont de asta?

Da, deși avem o sală de sport modernă, construită cu mari eforturi și controverse, aceasta duce lipsă de competiții care să îi împlinească sensul și riscă să devină încă o investiție care doar consumă bani de la buget. Baschetul umple sala și s-a dovedit un sport foarte iubit. Fiecare sport își are suporterii lui. La competițiile Federației Române de Handbal găzduite de Pitești Arena s-a demonstrat că și acesta este un sport foarte popular, iar Piteștiul, deși are specialiști de marcă în handbal, nu e reprezentat în ligile naționale, ligi valoroase, cu rezultate notabile la nivel european. Echipa de volei feminin, calificată în prima Ligă, a fost finanțată foarte puțin și s-a salvat dramatic de la retrogradare, prin munca admirabilă a echipei. Eu chiar sunt unul dintre suporteri și am sponsorizat această echipă.

Și bazinul de înot este un mediu propice pentru a continua tradiția performanței piteștene în natație.

Ideea este că putem avea un oraș vibrant, cu evenimente sportive la toate nivelurile și la toate sporturile, care să reunească piteștenii iubitori de sport.

Pentru sportul de masă credeţi ca Primăria şi Consiliul Local pot face mai mult?

Într-o eră a tehnologizării, mișcarea pentru sănătate, susținerea sportului de masă, devin nevoi imperative pentru comunitate. Începând din curțile școlilor, până la practicarea sportului sub îndrumarea specialiștilor cluburilor sportive sau organizarea de competiții ce promovează la nivel local mișcarea, sportul de masă trebuie să fie susținut, însă nu pentru imaginea primăriei, ci pentru sănătatea piteștenilor.

Credeti ca e cazul ca municipalitatea sa ia in calcul și banii privati, pentru a nu se mai pomeni de imixtiunea politicului in sport?

Bani privați au mai venit, dar prea puțini și uneori în condiții dubioase. Este de notorietate că unii sponsori nu vin de bună-voie, ci în urma presiunilor politice sau a faptului că obțin contracte cu administrația, așa încât suntem în situația în care sponsorizările vin tot din banii piteștenilor. Dacă un club sportiv nu demonstrează că are un management profesionist, dacă nu are rezultate, e greu să fie atractiv pentru sponsori serioși. Vrem să schimbăm asta și să redăm oamenilor de afaceri încrederea că își pot asocia imaginea cu proiecte sportive serioase, curate, fără imixtiunea politrucilor și atârnătorilor trimiși de administrație să sufoce prin incompetență ideea de sport. Sunt om de afaceri și știu că ideal ar fi ca sportul de performanță să fie susținut din bani privați. Se poate ajunge la acest nivel doar după ce vom reuși să transmitem coerent semnalul că sportul piteștean este un vehicul de imagine valoros pentru sponsori, pentru oraș, nu pentru primari…

Despre autor

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Case Pariuri Online

Pariuri Sportive online

Reclamă

Case de pariuri online din Romania

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

RSS Ştiri gonews.ro

Arhivă știri