Florin Plecanciuc, candidat din partea USR PLUS pentru Consiliul Local Pitești: “Sportul de masă, prioritar pentru Piteşti!”
Actualmente profesor de educaţie fizică şi sport, Florin Plecanciuc a fost până nu demult sportiv, practicând fotbalul la echipe precum Foresta Suceava, Petrolul Ploieşti, CSM Râmnicu Vâlcea sau Metalul Reşiţa, dar şi la FC Argeş 1953, fosta echipă a suporterilor din vremuri de restrişte. Cunoaşte, deci, fenomenul din interiorul său şi ca atare vorbeşte aplicat, în cunoştinţă de cauză, despre ce trebuie făcut în acest domeniu de noua administraţie a Piteştiului, după alegerile locale din acest an.
-Este sau nu important sportul de masă într-o colectivitate precum cea din Pitești? Ce planuri aveți pentru a implica piteștenii într-o viață activă a orașului?
Da, este foarte important sportul de masă, mai ales într-un oraș ca al nostru, în care tinerii au nevoie de mai multe variante pentru petrecerea timpului liber. La Pitești vedem cum activitățile pentru tineri nu doar că nu sunt sprijinite, ci sunt adesea descurajate. Sportul de masă va deveni o prioritate. Piteștenii de orice vârstă vor avea oportunități de mișcare, de practicare a sporturilor individuale și de echipă. Vom crea un parteneriat solid și de durată cu asociațiile sportive și ONG-urile care organizează competiții sportive de masă. Îmi doresc campionate municipale de minifotbal, streetball, badminton, futsal sau tenis de masă și ne propunem să avem un eveniment sportiv de masă în fiecare weekend.
-Generația cu cheia de gât a crescut bătând mingea pe unde apucă. De asemenea, se juca fotbal sau baschet pe terenurile școlilor sau ale liceelor. Acum nu mai e posibil așa ceva și nici terenuri amenajate nu au apărut, decât cu mici excepții. Cum aveți de gând să schimbați situația de fapt?
Îmi amintesc cum băteam mingea cât era ziua de lungă în curtea școlii sau în fața blocului și încerc să transmit și elevilor mei această pasiune pentru sport și mișcare. Discutăm zi de zi cu cetățenii în cartiere și ne transmit același lucru: că nu sunt locuri de joacă suficiente pentru copiii lor, că aceștia se joacă pe stradă, printre mașini, iar în cazul fericit în care aceste locuri de joacă există, ele sunt deteriorate sau prost amenajate. Ne uităm cu tristețe când trecem pe langă școli și vedem cum terenurile de sport sunt goale și arată exact ca acum 30 ani, poate și mai rău. Acest lucru se va schimba în prima lună a mandatului lui Ionuț Moșteanu, terenurile de sport din incinta școlilor trebuie modernizate urgent, iar accesul copiilor să fie permis şi în afara orelor de curs.
-Aveți un model de bună-practică în România sau în străinătate? Ce soluții ar fi pentru amatorii de sport din Pitești?
Modele de bune practici sunt peste tot și cu siguranță vom folosi know how – ul altora pentru a găsi cele mai bune variante de implementat pentru Pitești. Performanța în sport, indiferent de ramura sportivă, are la baza sportul de masă; iar condiția necesară (nu și suficientă) pentru creșterea sportului de masă e accesul la infrastructură. Spre exemplu, croații reușesc ca din 4,5 mil de oameni să scoată echipe campioane în foarte multe sporturi de echipă urmând acest principiu. La fel sârbii, olandezii şi alţii.
-Există soluții pentru o rețea de piste de biciclete sau vom rămâne cu cele desenate pe trotuare?
Lipsa pistelor de bicicletă este o problemă reală. Piteștiul devine tot mai aglomerat pe zi ce trece. Și nu este de mirare. Toate proiectele de așa-zisă dezvoltare a infrastructurii au fost gândite pompieristic, pentru a turna asfalt pe câte o stradă, fără a avea un plan integrat de dezvoltare a întregii infrastructuri din Pitești. Atunci când au extins câte o stradă, au uitat de pietoni, de trotuare și de bicicliști. Ionuț Moșteanu va crea o echipă profesionistă în primărie care să conceapă un plan pe termen lung pentru schimbarea radicală a întregii infrastructuri din Pitești astfel încât mersul pe bicicletă să nu mai fie sport extrem.
-În ultimii zeci de ani, sporturile de echipă din Pitești au depins aproape exclusiv de bani publici. Cum s-a închis robinetul, cum echipele au dispărut… Este în regulă sau nu ca singurul finanțator al unui club să fie municipalitatea?
Consider că niciun club nu trebuie să depindă doar de un singură sursă de venit. Trebuie ca toate aceste structuri sportive să invețe să iși colecteze venituri și din alte surse de finanțare. Suporterii echipelor trebuie să aibă mereu un cuvânt de spus și trebuie să participe activ în deciziile majore pe care cluburile le iau. Suporterii echipelor vor avea, prin mine, un aliat în Consiliul Local și îi voi reprezenta cu cinste. Voi milita pentru implementarea programelor de socios. Poate că nu ne place să o spunem, dar sportul înseamnă și business. Trebuie să îmbini sportul cu un management financiar performant și asta se poate face doar cu oameni profesioniști în conducerea acestor cluburi. Banii care sunt destinați în prezent cluburilor sportive din oraș vor fi gestionați și distribuiți pe bază de obiective clare și merit, pe proiecte concrete, evaluând impactul pe care ar putea să-l aibă pentru Pitești. Era sifonării banului public trebuie să înceteze!
-Poate fi Piteștiul renumit și printr-o competiție de masă în viitor, una care să genereze interes la nivel național?
Sigur că da. Creativitatea este în mâinile noastre. În prezent, spre exemplu, avem ramuri sportive din atletism care se bucură de o participare în masă și de popularitate foarte mare; mă refer la competițiile de maraton la care se adaugă crosurile. Suntem siguri că sunt și alte activități sportive care s-ar bucura de popularitate. Cum spuneam, oamenii din Pitesti au nevoie de mai multe activitati pentru petrecerea timpului liber. Cunosc persoane care merg să participe la diverse activități și competiții sportive în alte orașe pentru că, spun ei, “nu e nimic de făcut aici”. După 27 septembrie acest lucru se va schimba!
Acest material a fost comandat de Partidul Libertate, Unitate si Solidaritate (parte a alianţei USR PLUS)
Realizat/Publicat de: Deito Media SRL
Cod de identificare mandatar financiar : 21200391