Florentina Ivănescu este campioană naţională la judo tineret, iar podiumul la categoria 63 kg aparţine integral CSM Piteşti
Oradea a găzduit ediţia din acest an a campionatului naţional de judo pentru tineret, una în care CSM Piteşti a obţinut un aur, un argint şi patru medalii de bronz.
La categoria 63 de kilograme s-a impus Florentina Ivănescu(CSM Piteşti-FC Argeş), urmată de alte trei colege de la clubul din parcul Ştrand: Otilia Preda pe 2 , Andrada Rotaru şi Nicoleta Grigore pe locul al treilea.
La categoria 48 kg pe locul al treilea al podiumului a venit Ana Sârbu, iar aceeaşi clasare a avut-o şi Florina Bădiceanu la 52 kilograme.
Sportivii secţiei de judo din cadrul Clubului Sportiv Municipal Piteşti sunt pregătiți de Valentin Ioniţă, Cornel Pălărie şi Alina Cheru.