Selectați Pagina

Filip Jianu, câștigătorul de la Comesad BCR Open: ”Piteștiul a fost incredibil!”

Filip Jianu, câștigătorul de la Comesad BCR Open: ”Piteștiul a fost incredibil!”
Distribuiţi ştirea!

Niciodată, în istoria de șapte ediții a turneului de tenis Comesad BCR Open, un jucător atât de tânăr nu a reușit să se impună! Filip Cristian Jianu are 18 ani neîmpliniți și a impresionat la Pitești cu un joc extrem de matur, cu care a trecut uneori fără probleme de jucători mult mai experimentați.

De fapt, tot ceea ce i s-a întâmplat lui Jianu în acest an 2019 poate fi trecut la capitolul ”incredibil”: în ianuarie a fost semifinalist al turneului de juniori de la Australian Open, în aprilie a debutat cu victorie pentru echipa națională a României de Cupa Davis, în mai a câștigat primul lui turneu ITF (la Tabarka, Tunisia), iar acum, în august, s-a impus și la Pitești. Pentru performanța lui, Filip Jianu a încasat un CEC în valoare de 3.239 de euro dar, mai important, a bifat 20 de puncte cu care a urcat 42 de locuri în clasamentul ATP, situându-se în acest moment pe cea mai înaltă poziție a carierei: 641!

A început turneul mai greu, cu victorii în trei seturi, apoi și-a dat drumul la joc: l-a bătut categoric pe favoritul publicului, Călin Manda, a trecut și de colegul lui de la naționala de Cupa Davis, Nicolae Frunză, iar în finală și-a luat revanșa față de sârbul Tepavac, cel care îl învinsese la Cairo, în acest an.

După turneul de la Pitești, Filip Jianu ne-a acordat un scurt interviu:

”Spectatorii m-au încurajat și m-au ajutat să câștig”

A.S. – Felicitări, ești cel mai tânăr câștigător din istoria turneului! Când ai venit la Pitești, te gândeai că o să ridici trofeul?
F.J. – Mulțumesc frumos! Sincer, eram încrezător că pot să fac o figură frumoasă, deoarece veneam cu niște meciuri destul de bune din Tunisia și simțeam că joc bine.

A.S. – Cum a decurs concursul pentru tine? Ți-a fost ușor, unde ai întâmpinat greutăți?
F.J. – A fost greu, am avut parte de un tablou greu, primele două meciuri au fost ambele foarte lungi, la limită, dar sunt fericit că am reușit să câștig în decisiv.

A.S. – Cum reușești să te motivezi dacă jocul nu funcționează cum vrei tu? Am văzut că te-ai și certat singur uneori…
F.J. – Când jocul nu-mi funcționează, încerc să mă focusez cât mai mult pe picioare, pentru că de acolo pleacă totul, când mă mișc bine începe și jocul să funcționeze.

A.S. – Cum ți-ai defini jocul? Ochiul nostru de jurnalist a descoperit un joc aproape complet de pe fundul terenului, un serviciu bun dar nu foarte puternic și foarte puține greșeli neforțate…
F.J. – Exact! Aș putea zice că sunt un jucător solid de pe linia de fund, dar când am o minge ușoară încerc să-mi folosesc dreapta, să atac și să vin la fileu. Serviciul nu este foarte puternic, dar încerc să câștig prin plasament.

A.S. – Care este obiectivul tău imediat, dar și obiectivul pe termen mediu și lung?
F.J. – Obiectivul meu în următoarea perioadă este să-mi îmbunătățesc atât jocul, cât și clasamentul, ca să pot face pasul către nivelul de Challenger cât mai repede.

A.S. – Câteva cuvinte despre Pitești și oamenii de aici…
F.J. – Pitești a fost incredibil, o atmosferă superbă, un număr mare de spectatori care m-au încurajat și m-au ajutat foarte mult să câștig.

* Data nașterii: 18 septembrie 2001
* Rezidență: București
* Vârsta la care s-a apucat de tenis: 7 ani
* Înălțime/greutate: 1,80 m / 70 kg
* Puncte forte: ”mentalul, fizicul, jocul solid”
* Puncte slabe: ”pot să devin prea dur cu mine și să apară greșeli pe fondul acesta”
* Cel mai mare succes de până acum: ”semifinala Australian Open 2019 la Juniori, iar la seniori 25K de la Pitești”
* Obiectiv în carieră: ”locul 1”

Rezultate Comesad BCR Open
– Turul 1: 6-4, 3-6, 7-5 cu Mircea Alexandru Jecan (ROM)
– Turul 2: 7-6, 3-6, 6-4 cu Hernan Casanova (ARG, 4)
– Sferturi: 6-1, 6-1 cu Călin Manda (ROM)
– Semifinale: 6-3, 6-7, 6-3 cu Nicolae Frunză (ROM, 6)
– Finala: 7-6, 5-0 retragere cu Marko Tepavac (SRB)

Despre autor

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Case Pariuri Online

Pariuri Sportive online

Reclamă

Case de pariuri online din Romania

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

www.alternativo.ro

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

RSS Ştiri gonews.ro