Selectați Pagina

FC Muscelul Câmpulung a reluat pregătirea pentru partea a doua a sezonului

FC Muscelul Câmpulung a reluat pregătirea pentru partea a doua a sezonului
Views: 96

După o lună de pauză competițională, FC Muscelul Câmpulung a reluat astăzi pregătirea pentru partea secundă a sezonului. La primul antrenament din 2026, desfășurat în sala de forță, accentul a fost pus pe reacomodarea la efort după vacanță.

Antrenorul Alecsandru Popovici a avut la dispoziție un lot format din 21 de jucători: 15 fotbaliști care au făcut parte și din lotul primei părți a campionatului, la care s-au adăugat 6 juniori de la grupa U19. La reunire a fost prezent și fundașul Marius Sanda, jucător care a evoluat la Câmpulung și în sezonul trecut.
Președintele clubului, Costin Ghiță, a dat asigurări că, în perioada următoare, lotul va fi completat cu jucători care să crească valoarea echipei, obiectivul fiind o evoluție solidă în partea a doua a campionatului.
Până la reluarea competiției oficiale, Muscelul se va pregăti pe plan local și va disputa nu mai puțin de șapte partide de verificare. Programul de pregătire include jocuri cu trei formații din Superliga României, două din Liga 2 și două din Liga 3. Primul meci amical este programat joi, 8 ianuarie, de la ora 13:00, la Centrul Național de Fotbal Buftea, în compania formației Unirea Slobozia.
Primul meci oficial din 2026 pentru FC Muscelul Câmpulung va avea loc pe 21 februarie, împotriva echipei CSM Slatina.

Lotul prezent la reunire

Portari:
Valentin Mărgărit, Rareș Ciubotariu, Rareș Bădulescu
Jucători de câmp:
Andrei Stelea, Rareș Grecu, Daniel Bîrzu, Darius Grosu, Andrei Purice, Marius Sanda, Eric Nistor, Ștefan Ghiță, Ionuț Jenaru, Alexandru Andone, Valentin Coșereanu, Alin Cocoș

Programul meciurilor de pregătire

FC Muscelul Câmpulung – Unirea Slobozia (8 ianuarie, ora 13:00, Buftea)
FC Muscelul Câmpulung – FC Botoșani (12 ianuarie, ora 13:00, Buftea)
FC Muscelul Câmpulung – Metaloglobus București (21 ianuarie)
FC Muscelul Câmpulung – Chindia Târgoviște (24 ianuarie)
FC Muscelul Câmpulung – Steaua București (30 ianuarie, Stadionul Ghencea)
FC Muscelul Câmpulung – FC Balș (4 februarie, Stadionul Municipal Câmpulung)
FC Muscelul Câmpulung – CS Unirea Bascov (14 februarie, Stadionul Municipal Câmpulung)

Împarte știrea cu prietenii
Link copiat!

Case Pariuri Online

Pariuri Sportive online

Analize fotbal cu AI

"Analize fotbal cu AI"

Reclamă

RSS Ştiri gonews.ro

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

RSS Piteşti24

  • IPJ Argeș face noi recrutări. Info de ultimă oră 10 iulie 2026
    Au început înscrierile pentru masterul profesional al Academiei de Poliție, sesiunea 2026. Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Argeș recrutează candidați pentru programul de studii universitare de master profesional pentru formarea ofițerilor de poliție, intitulat ”Științe penale în asigurarea ordinii și siguranței publice”, învățământ cu frecvență, organizat în anul universitar 2026-2027 la Academia de Poliție ”Alexandru […]
  • Fabrici importante renasc. Pas uriaș 10 iulie 2026
    România este astăzi un partener credibil și respectat în NATO, potrivit ministrului Apărării Naționale, Radu Miruță. Dincolo de angajamentul de a aloca până la 5% din PIB pentru apărare, anul acesta România a făcut un pas apreciat la nivel aliat: a început repornirea producției militare în fabricile de profil din țară. ”În contractele semnate în […]
  • Polițist, căzut din picioare într-o secție de poliție din Argeș 10 iulie 2026
    Update, ora 14:01 ”La acest moment, bărbatul este în stare stabilă, acesta fiind supus în continuare unor investigații medicale de specialitate”, conform IPJ Argeș. Update, ora 13:14 IPJ Argeș: ”În urma informațiilor apărute în spațiul public referitoare la cazul unui polițist căruia i s-ar fi făcut rău în incinta unei secții de poliție, Compartimentul Relații […]
  • Info pentru piteștenii din cartierele Trivale, Războieni, Banat 10 iulie 2026
    Distribuție Oltenia informează că săptămâna viitoare va executa lucrări programate la rețelele electrice, lucrări care vor determina oprirea temporară a furnizării curentului în mai multe zone din Pitești, în diferite zile, între orele 09:00-17:00: Luni, 13 iulie -cartierul Războieni: blocurile D1 și G1, alimentate din PT 4 Exercițiu. Marți, 14 iulie -bulevardul Nicolae Bălcescu: blocurile […]