Selectați pagina

FC Argeș, victorie spectacol în meciul cu CSM Ploiești

FC Argeș, victorie spectacol în meciul cu CSM Ploiești
Distribuiţi ştirea!

În ciuda unui început greu, baschetbaliștii de la FC Argeș au făcut un meci solid în această seară, în fața fostei campioane CSM Ploiești. După o repriză secundă entuziasmantă, alb-violeții au câștigat cu 80-57 și ajung la cea de-a 21-a victorie în campionat.

Deși meciul nu se anunța ușor, Ploieștiul având șanse destul de bune de a prinde locul 8 al play-off-ului, elevii lui Tudor Costescu au intrat relaxați și s-au văzut conduși după 3 minute și jumătate cu scorul de 0-9! Până la finalul primului sfert, revenirea nu a fost totală, oaspeții terminând într-un avantaj fragil, 14-18.

Cu o rotație mult mai scurtă decât de obicei din cauza accidentărilor lui Voinescu, Jevtovic și Gontikas, FC Argeș și-a respectat însă statutul de echipă favorită și, după ce a preluat conducerea, nu a mai cedat-o până la sfârșit. În minutul 16, diferența deja crescuse la 10 puncte (32-22).

La revenirea de la cabine, scenariul era să se repete, Ploieștiul realizând un run de 0-6, dar deja zarurile fuseseră aruncate. FC Argeș s-a desprins ușor și sigur, pe măsură ce aruncările de 3 puncte au început să curgă în coșul oaspeților. Au fost nu mai puțin de 10, cu Tudor Gheorghe protagonist de data aceasta: 4 reușite!

În ultimul sfert și-a făcut loc și spectacolul, această cireașă pusă de americanii Fitzpatrick și Thornton pe tortul adus de fanii prezenți în număr mare în Sala Trivale. Meciul s-a încheiat cu o aruncare ce a ridicat sala în picioare, una de 3 puncte a lui Dragoș Axinte după pasa decisivă a lui Lucian Chirof.

Sâmbătă, de la ora 18:00, FC Argeș joacă din nou acasă, de data aceasta împotriva formației pregătite de fostul nostru antrenor, Florin Nini – CS Municipal Galați.

Foto: Gabriel Pintilei

FC ARGEȘ – CSM PLOIEȘTI 80-57
(14-18, 23-10, 19-14, 24-15)

PITEȘTI: Thornton 18 (1x3p), Jeremic 15 (3x3p), T. Gheorghe 12 (4x3p), Gajovic 12 (1x3p), Fitzpatrick 9 (1x3p), Seppala 7 (1x3p), Măciucă 4, Axinte 3 (1x3p). Antrenor: Tudor Costescu
A mai jucat: Chirof

PLOIEȘTI: Magdevski 17 (2x3p), Milin 15 (1x3p), Hammond 10, Chițu 5 (1x3p), Watson 4, Sekulovic 2, Jordan 2, Negoițescu 2. Antrenor: Mihai Popa
Au mai jucat: Popa-Calotă, B. Popa, Dinu

Arbitri: Marius Ciulin, Alexandra Stan, Alexandru Ivan

Despre autor

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Suntem şi pe Facebook

Argeş Sport Special

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Radio deArgeş

Publicitate

Calendarul ştirilor

mai 2022
L Ma Mi J V S D
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Arhiva Argeş Sport

RSS Ştiri sportive TVR