Views: 174

Baschetbaliștii alb-violeți și-au luat revanșa în fața fanilor, după ce în urmă cu o săptămână, la Vâlcea, i-a dezamăgit crunt. Practicând unul dintre cele mai bune meciuri ale sezonului, FC Argeș s-a impus clar în fața lui CSO Voluntari cu scorul de 87-71 (26-17, 18-21, 14-12, 29-21).

Niciodată în istoria întâlnirilor directe, diferența de valoare dintre FC Argeș și CSO Voluntari nu a fost mai mare ca în această seară! Elevii lui Nebojsa Vidic au făcut un meci fantastic de la început și până la final, nelăsându-le oaspeților nici măcar o secundă iluzia că ar putea scoate ceva din acest joc.

„Efectul Vâlcea” a fost decisiv pentru FC Argeș

Imediat după eșecul dureros de la Vâlcea, antrenorul Nebojsa Vidic a făcut cunoștință cu cele mai aspre critici de când a venit la Pitești. Chiar și cei mai conservatori suporteri alb-violeți au strâmbat din nas și chiar i-au solicitat demisia, pentru modul în care a gestionat finalul jocului. Este clar că în săptămâna premergătoare meciului cu CSO Voluntari au existat tensiuni, dar modul în care au ales să răspundă baschetbaliștii piteșteni a fost, evident, rezultatul „efectului Vâlcea”.

Vulturii s-au dezlănțuit încă de la primul angajament, nu trecuseră decât 4 minute și deja diferența intrase în double-digit (14-4). Primul sfert a fost un adevărat galop de sănătate, oaspeții fiind luați cu fulgi cu tot de Thornton, Lewis, Baciu și ceilalți. Nu a existat moment de slăbiciune în jocul alb-violeților, iar precizia aruncărilor la coș a fost mai bună ca niciodată! Dacă, la pauză, procentele la libere, 2 puncte și 3 puncte erau peste 60%, în schimb ale oaspeților erau aproape la jumătate!

Nici în repriza a doua lucrurile nu au stat altfel. Sfertul 3 a început cu un run de 7-0, iar în debutul ultimului sfert, Lenard singur a înscris 7 puncte într-un minut și ceva. În fața avalanșei jucătorilor lui FC Argeș, oaspeții nu au putut răspunde decât cu o prestație apreciabilă a veteranului Giordan Watson (7 puncte, 7 pase decisive) și cu o evoluție notabilă a lui Young (19 puncte).

Marcatorii echipei FC Argeș au fost: Lewis – 24, Smith – 12, Lenard jr. – 11, Thornton – 10, Șomăcescu – 7, Dorneanu – 5, Vanel – 5, Joiner – 4,  Baciu – 4, Oinaru – 3 și  Djokovic – 2. Singurul care nu a intrat pe teren a fost Marius Ciotlăuș.

Ultimul meci din luna noiembrie va fi la Brașov, sâmbătă, 22 noiembrie, de la ora 19:30. Jocul va putea fi urmărit în direct pe unul dintre programele postului DigiSport. Următoarea întâlnire cu fanii, în Pitești Arena, va fi în primul weekend din luna decembrie, atunci când adversar va fi CSM Petrolul Ploiești.

FC Argeș acumulează 6 victorii și urcă momentan pe locul 2 în clasamentul Ligii Naționale, însă acesta a fost doar primul meci al etapei 9-a.

Pentru că a fost un meci de pus în ramă, vă oferim posibilitatea de a-l vedea în reluare, pe platforma tv a Federației

 

 

Împarte știrea cu prietenii
Link copiat!