FC Argeș se impune cu scorul de 77-70 în fața celor de la CSU Sibiu, în runda cu numărul 5 a Ligii Naționale
Sâmbătă,în Sala Sporturilor ,,Georgel Ziguli”,a avut loc duelul dintre FC Argeș și CSU Sibiu din runda cu numărul 5 a Ligii Naționale de Baschet.Elevii antrenați de Nebojsa Vidic s-au impus cu scorul de 77-70 după ce au condus pe tot parcursul celor 40 de minute.Scorul pe sferturi a fost:23-14,24-20,17-13,13-23.
Primul 5 al piteștenilor a fost format din:Raijon Kelly, Alin Andrieș, Tudor Fometescu, Bryce Douvier, Nikola Jevtovic.Cel mai bun marcator pentru alb violeți a fost Nikola Jevtovic cu 20 de puncte.Corey Allen a fost și el printre jucătorii remarcați,fundașul american a strâns 15 puncte,3 recuperări și 6 pase decisive.
În acest moment,FC Argeș are un bilanț de 4 victorii și o înfrângere,iar pentru moment își consolidează prima poziție în grupa B.În runda următoare,alb violeții se vor deplasa la Craiova pentru duelul cu SCM U Craiova programat pe 28 octombrie de la ora 18:00.Jocul poate fi urmărit pe FRB TV.
Foto:Facebook-CSU Sibiu