
FC Argeș și FC Muscelul Câmpulung Elite și-au aflat adversarele din playoff-ul Cupei României

Views: 0
Astăzi a avut loc tragerea la sorți a playoff-ului Cupei României la fotbal, sezonul 2024/2025, ultimul tur eliminator înainte de grupe. Cele două echipe din județul Argeș calificate în această fază și-au aflat adversarele.
FC Argeș a picat cu învingătoarea dintre Viitorul Pandurii Tg. Jiu și Corvinul Hunedoara, singurul joc rămas nedisputat din turul 3. Alb-violeții vor fi gazde și vor evolua la Mioveni.
FC Muscelul Câmpulung va juca în deplasare, pe terenul unei echipe din Liga 3, dar care este o specialistă a Cupei: Sănătatea Cluj-Napoca.
Partidele sunt programate pe data de 28 august, de la ora 17:30. În funcție de televizări, unele meciuri ar putea fi mutate la alte zile și ore.
În această fază s-au calificat 32 de echipe, dintre care: 24 de formații calificate în urma celor 3 tururi eliminatorii, plus 8 echipe din Liga 1: “U” Cluj, FC Hermannstadt, Poli Iași, Petrolul, Dinamo, FC Botoșani, Gloria Buzău și Unirea Slobozia.
Iată programul complet al playoff-ului Cupei României:
- FC Argeș – Viitorul Pandurii sau Corvinul Hunedoara
- Sănătatea Servicii Publice – FC Muscelul Câmpulung
- Concordia Chiajna – Politehnica Iași
- FC Voluntari – Dinamo București
- CSM Focșani – FC Hermannstadt
- CSM Alexandria – FC Botoșani
- Metalul Buzău – Universitatea Cluj
- CSC Dumbrăvița – Petrolul Ploiești
- CS Afumați – Gloria Buzău
- AFK Csikszereda – Unirea Slobozia
- FC Bihor Oradea – CSM Reșița
- CSM Pașcani – Ceahlăul Piatra Neamț
- Minaur Baia Mare – SCM Rm. Vâlcea
- Unirea Alba Iulia – FCU Craiova
- Agricola Borcea – CSM Slatina
- SC Popești-Leordeni – Unirea Ungheni