
FC Argeș bate din nou Craiova (75-73) și e pentru a doua oară consecutiv în semifinale!

FC Argeș a învins pentru a doua oară pe SCMU Craiova acasă și ajunge din nou, pentru a doua oară consecutiv, în semifinalele Ligii Naționale de Baschet! Meciul de azi nu a mai fost un galop de sănătate ca acum 6 zile, ci de un dramatism dus la extrem. Oltenii au avut ocazia să câștige cu o aruncare de 3 puncte în ultima secundă, dar din fericire Qualls a ratat și piteștenii au câștigat cu 75-73.
Fanii Piteștiului au retrăit momentele de la finalul meciului cu Galațiul din Cupa României, când echipa FC Argeș a condus timp de 38 de minute continuu, dar s-a văzut învinsă pe final. Din fericire, deznodământul a fost fericit de această dată!
Alb-violeții au început meciul cu un 7-0 categoric și, în ciuda faptului că oltenii și-au revenit, această diferență de 7 puncte avea să fie păstrată mare parte din timp (27-20 în minutul 12 sau 42-35 la pauză). Strategia însă a fost alta față de succesul de acum o săptămână: elevii lui Tudor Costescu au jucat mai combinativ, lucru subliniat și de faptul că la pauză aveau 5 pase decisive mai multe și tot 5 recuperări în plus.
Începutul sfertului 3 a basculat rapid între două extreme: după un 5-0 în startul reprizei secunde, FC Argeș s-a dus la cea mai mare diferență de pe tabelă, de 12 puncte (47-35), după care în doar câteva secvențe să se ajungă la cea mai mică diferență, de 2 puncte (49-47).
Tenisunea a crescut odată cu apropierea de ultimul sfert, iar meciul a fost marcat, inevitabil, de câteva decizii controversate ale brigăzii de arbitraj, toate în defavoarea Piteștiului. Din nou FC Argeș a început sfertul cu un run de 5-0 (67-58) și se părea că va veni desprinderea finală, mai ales că cel mai bun baschetbalist oltean din victoria Craiovei de acum 3 zile, Radu Vîrnă, acumulase rapid 4 greșeli personale.
Numai că în rol de lider al oaspeților a intrat americanul Michael Qualls, căruia i-a ieșit aproape totul. Și, culmea, în minutul 38, abia în minutul 38, SCMU Craiova a reușit pentru prima dată egalarea: 73-73!
Finalul s-a jucat pe muchie de cuțit, iar cu 3 secunde rămase de joc, la scorul de 75-73, Qualls a aruncat de 3 puncte. Dacă mingea intra în coș, Craiova mergea în semifinale… Din fericire pentru fanii Piteștiului, mingea a lovit buza coșului și a ricoșat în mâinile lui Fitzpatrick.
În semifinale, FC Argeș va juca împotriva campioanei U-BT Cluj-Napoca, ardelenii având avantajul meciului de acasă în plus.
FC ARGEȘ – SCMU CRAIOVA 75-73
(20-16, 22-19, 20-23, 13-15)
PITEȘTI: Jeremic 14 (2x3p), Măciucă 14 (2x3p), Seppala 13 (1x3p), Gajovic 12, Gontikas 11, Fitzpatrick 11 (1x3p). Antrenor: Tudor Costescu
Au mai jucat: Voinescu, Axinte, Thornton,
CRAIOVA: Qualls 18 (1x3p), Vîrnă 12 (2x3p), Hawley 12, Țîbîrnă 10 (2x3p), Kennedy 10, Robinson 5 (1x3p), Gavriloaia 4, Andrieș 2. Antrenor: Vitaly Stepanovsky
A mai jucat: Blaj-Voinescu
Arbitri: Ciprian Stoica, Laurențiu Grigoraș, Bogdan Podar
Foto: Gabriel Pintilei