FC Argeș Basketball a anunțat despărțirea de Krešimir Bašić, antrenorul principal al echipei, și de Sorin Căprărescu, team managerul formației(foto,jos).
Decizia a fost luată de conducerea clubului în urma rezultatelor din ultima perioadă. Astfel, contractele celor doi au fost reziliate, iar clubul a transmis și un mesaj de mulțumire pentru activitatea desfășurată.
„Pe această cale, le mulțumim celor doi pentru munca depusă și contribuția adusă comunității noastre”, este mesajul transmis de FC Argeș Basketball.
Schimbarea vine într-un moment delicat pentru echipa piteșteană, după o serie de rezultate sub așteptări în finalul sezonului.









