
FC Argeş are antrenor cu licenţă pentru play-out, alesul fiind Bogdan Vintilă

Interimatul lui Dragoş Radu nu a durat decât o etapă, oficialii grupării argeşene fiind conştienţi de faptul că echipa are nevoi de un principal pentru dificilele partide din ultima parte a campionatului.
Clubul alb-violet a anunţat astăzi că noul antrenor al echipei va fi Bogdan Argeş Vintilă, acesta semnând un acord valabil în vara anului 2025, potrivit argesfc.ro. Noul antrenor al lui FC Argeş poate fi considerat un jucător emblematic, fiind apreciat inclusiv de fanii alb-violeţi. Vintilă A jucat în trei perioade la Piteşti, 1993-1995, 1996-1999 şi 2005-2007, iar ultimul joc pentru argeşeni s-a consemnat în 2007.
Într-o declaraţie făcută pentru siteul oficial al Argeşului, noul tehnician s-a declarat încrezător în perspectiva meciurilor dificile care urmează: „Este un sentiment frumos. Sunt bucuros că am revenit la Pitești, oraș care m-a adoptat și căruia îi datorez multe. Am venit să pun umărul la îndeplinirea obiectivului, să jucăm un fotbal plăcut, dar și eficient. Dacă nu veneam în situația asta, când să mai vin? Dacă nu eu, atunci cine? Mă bucur că au apelat la mine. Sper să reușim împreună cu jucătorii și să fim fericiți la sfârșitul campionatului. Important este să ieșim din zona locurilor care pot duce în liga a doua, dar asta doar cu un joc bun. În momentul ăsta trebuie să le redau plăcerea jucătorilor de a juca fotbal. Este presiune, este normală presiunea într-un fel, dar trebuie să fie pozitivă. Suporterii argeșeni trebuie să aibă încredere în echipă”.
Primul examen pentru Bogdan Argeş Vintilă va fi cel de la Cluj, cu echipa locală Universitatea, luni, 20 martie, de la ora 21:00.
Foto: Gabriela Neacşu
Nu stiu de ce,dar am vagă impresie,ca onor conducere a clubului ACS CAMPIONII FC ARGES, în frunte,of course,cu dl.Gentea,e deja consolata cu retrogradarea echipei,si planul este sa zaca prin liga2 vreo 2-3 ani.Argumente?:
1.Vintilă are contract pana in 2025.
2.Costuri mai mici cu echipa in liga2
3.Noul stadion,care va capta in mai mare masura,atentia majestatii sale,primarul nuclearbomb.
4.Alte salarii se dau in liga2.
Intrebarea este unde va juca echipa,daca si Mioveniul retrogradeaza?
E de urmărit primul meci,acolo,ne vom face o impresie foarte clara a intențiilor.Dar un lucru e clar..in vara,afara cu Foamete,Stanciu,plus 80%din jucătorii,care si-au batut joc de numele lui Dobrin:DONISA,CELESTINE,MIMITO,CALCAN,CRETU,si mai sunt.Sa plece Garita,Tofan,Turda,ca s-au plafonat,deja,si gafeaza din ce in ce mai mult.Aia mai in varsta sa se retragă.. CONSTANTIN..s.a.m.d.
Se pot face multe speculatii,insa un singur lucru e cert, dupa sezonul asta daca nu faci o analiza serioasa si iei masuri clare, inseamna ca suntem degeaba in fenomen, fie ca e Superliga sau Liga 2