Selectați pagina

Eveniment inedit în această toamnă: crosul Marcea Winery Run, în podgoria de la Ștefănești

Eveniment inedit în această toamnă: crosul Marcea Winery Run, în podgoria de la Ștefănești

Mulțumim pentru distribuire !

Pitești Triathlon, în colaborare cu Casa de Vinuri Marcea anunță organizarea unui eveniment inedit pe data de 26 septembrie, în plină campanie de recoltare a strugurilor: un cros pe dealurile de la Ștefănești, acolo unde se află podgoria Marcea! „Ți-ai dorit să alergi prin vie, să simți mirosul strugurilor copți și să admiri peisajele din jurul Piteștiului de pe dealurile încărcate cu vii? Atunci acesta este locul perfect unde să alergi, iar apoi să-ți potelești setea cu un pahar de must și să-ți răsfeți papilele gustative cu un vin de calitate. Vă așteptăm cu două probe provocatoare: <L’Attitude> pe o distanță de 6 km și <Loungeitude> pe o distanță de 12 km”, este comunicatul organizatorilor acestei alergări.

Startul celor două probe va fi dat la ora 10:00 din fața Cramei Marcea, într-un spațiu special amenajat. Traseul va fi pe dealurile din zona Cramei, pe potecile din jurul podgoriei, va avea o lungime de 6 km și o diferență de nivel pozitivă de 106 metri. Pentru cursa <Loungeitude>, traseul se va parcurge de două ori. Vor exista și două puncte de alimentare cu apă și fructe.

Organizatorii speră să adune la start în jur 150 de pasionați de alergare, iar înscrierile se vor face online, la adresa https://pitestitriathlon.ro/marcea-winery-run/inscrieri/, până pe data de 19 septembrie. Totuși, locurile fiind limitate, doritorii sunt invitați să nu stea pe gânduri și să achite taxa de participare cât mai curând. Kiturile de concurs se vor ridica în ziua alergării.

La finalul curselor se vor acorda câte 3 premii  la categoriile de concurs stabilite: 16-34 ani (masculin și feminin), 35-44 ani (masculin și feminin), 45-54 ani (masculin și feminin) și 55+ ani (masculin și feminin).

Argeș Sport este partener media al crosului Marcea Winery Run!

Despre autor

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

Suntem şi pe Facebook

Casa Liga 1

# Echipă MJ V E Î GM GP DG P
1 CFR Cluj 21 19 0 2 32 8 +24 57
2 FCSB 21 14 5 2 38 17 +21 47
3 Voluntari 21 11 4 6 25 20 +5 37
4 Botoşani 21 8 10 3 21 19 +2 34
5 Universitatea … 21 9 5 7 36 23 +13 32
6 FCV Farul Cons… 21 9 5 7 23 13 +10 32
7 Rapid 21 8 8 5 26 21 +5 32
8 Argeș 21 8 4 9 19 18 +1 28
9 UTA Arad 21 6 9 6 17 15 +2 27
10 Sepsi 21 5 11 5 21 18 +3 26
11 Chindia Târgovişte 21 5 7 9 13 17 -4 22
12 Mioveni 21 5 6 10 13 27 -14 21
13 Gaz Metan Mediaş 21 5 5 11 17 25 -8 20
14 U Craiova 1948 21 4 7 10 15 21 -6 19
15 Dinamo Bucureşti 21 3 3 15 15 43 -28 12
16 Academica Clinceni 21 2 5 14 15 41 -26 11

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.argesulonline.ro

  • (VIDEO) Salubritatea a cumpărat o maşină care ridică singură pubelele de gunoi

    Achiziționată recent de către S.C. Salubritate 2000 S.A., noua mașină de gunoi a fost testată în vederea ridicării pubelelor cu o capacitate între 120 și 240 de litri. Este vorba despre un utilaj mono operator, ce lucrează în regim automat, regim în care pot fi ridicate pubelele puse în locuri prestabilite. În perioada următoare, angajații The post (VIDEO) Salubritatea a cumpărat o maşină care ridică singură pubelele de gunoi first appeared on Singurul site din Argeș cu știri în limba engleză.

  • FC Argeş-Dinamo, vineri de la ora 20. Prepeliţă, optimist

    Vineri, de la ora 20, pe stadionul „Nicolae Dobrin”, FC Argeş va primi vizita câinilor roşii, Dinamo Bucureşti, într-o partidă care face parte din runda cu numărul 22 din Liga 1 la fotbal. Înainte de primul meci oficial din acest an, FC Argeş, ocupă locul 8 în clasament, cu 28 de puncte. „Vineri, ne aşteaptă The post FC Argeş-Dinamo, vineri de la ora 20. Prepeliţă, optimist first appeared on Singurul site din Argeș cu știri în limba engleză.

Publicitate

Publicitate

Radio deArgeş

Publicitate