Eduard Novak : „Strategia națională pentru sport vizează dezvoltarea sporturilor olimpice prioritare”
Ministrul Sportului Eduard Novak a lansat, luni, la Pitești, „Strategia Națională pentru Sport”, proiect care poziționează sportul ca prioritate națională. Centrele regionale, propuse, vor fi o rampa de lansare pentru cei mai buni sportivi de la nivel regional și totodată vor dezvolta sporturile olimpice prioritare.
În vizita din județul Argeș a avut întâlniri cu reprezentanți ai administrației locale, prefectul Radu Valeriu Perianu, președintele CJ Ion Mînzînă, primarul Municipiului Pitești Cristian Gentea, dar și reprezentanți ai sportului local.
“Argeșul este un județ cu tradiție în sport și nu vorbim aici doar de legende, precum Nicolae Dobrin sau de nume mai recente, precum Adrian Mutu sau Marian Oprea, ci și de present și viitor, iar aici mă gândesc la Robert Glință. Însă pentru a securiza acest viitor este nevoie de implicarea comunităților locale, care au aici un rol deosebit de important, deoarece viitorii sportivi își descoperă abilitățile în școli, în bazele locale. De aceea este nevoie de un sistem piramidal, în care traseul pe care un copil îl poate urma, începând de la școală și până la lotul olimpic să fie unul mai clar. Iar tocmai asta își propune să realizeze această strategie, la care au contribuit oameni din sport, din instituții, dar și din mediul academic, și care are toate șansele să devină un proiect de țară”, a declarat Eduard Novak, Ministrul Sportului.
Strategia Națională pentru Sport 2022-2032 reprezintă documentul cadru care stabilește viziunea și direcțiile majore de dezvoltare în sportul românesc. Este bazată pe 3 piloni de dezvoltare: sportul comunitar (de masă), sportul în educație și sportul de performanță.
Printre cele 70 de Obiective Strategice pentru Sportul din România, care trebuie implementate în decurs de 10 ani, menționăm:
• Prioritizarea sporturilor olimpice de tradiție, care au adus performanțe României
• Crearea unui sistem sportiv piramidal transparent, predictibil, axat în special pe aceste sporturi prioritare
• Descentralizarea structurilor și bazelor sportive din structurile de stat
• Finanțarea federațiilor prioritare în baza unor strategii pe termen lung, cu obiective finale la Jocuri Olimpice și Paralimpice, dar și cu obiective intermediare
• Crearea unui sistem în care sportivii de perfomanță să se poată antrena în cele mai bune conditii, cu accent pe conceptul de pregătire centralizată controlată, construit în jurul unor centre regionale de excelență sau olimpice (6 de vara și 3 de iarnă), care vor putea funcționa pentru sporturile prioritare si voi fi independente.
• Strategia de infrastructură, care să se axeze tot pe ideea dezvoltării sporturilor prioritare
• Investiții prin programe guvernamentale pentru crearea de noi activități, pentru a da viață bazelor sportive
• Elaborarea sistemul de specializare a antrenorilor, ca parte integrantă în Legea Sportului
• Noua Lege a Sportului, care să vină în sprijinul dezvoltării sporturilor și să asigure stabilitate
• Crearea unui sistem în care foștii sportivi de performanță să aibă prioritate la reîntoarcerea în sistemul sportiv.
Sporturile individuale prioritare de interes național, conform Strategiei Naționale pentru Sport 2022-2032, vor fi: canotaj, judo, tenis de masă, lupte, natație și pentatlon modern, scrimă, ciclism, box, kaiac-canoe, atletism, gimnastică, iar cele de echipă: fotbal, baschet, handbal, rugby, volei, polo, hochei pe gheață, oină.
Demersul vizează și adoptarea unui Pact Național pentru Sport, sub egida unei coaliții politice și instituționale ample, care să recunoască rolul major al sportului la nivel național și obiectivele strategice care trebuie urmărite dincolo de schimbările electorale și politice.
Strategia Națională pentru Sport a fost pusă în dezbatere publică, etapă în care pot fi formulate amendamente și propuneri, urmând ca strategia să fie adoptată ulterior prin hotărâre de Guvern.