Selectați Pagina

Deplasare dificilă pentru galben-verzi

Deplasare dificilă pentru galben-verzi
Distribuiţi ştirea!

În runda cu numărul 14 din liga secundă la fotbal, CS Mioveni va juca pe terenul celor de la Metaloglobus.Bucureștenii au început foarte bine sezonul de primăvară, obținând un succes cu FC Argeș și un egal pe teren celor de la Petrolul Ploiești.

Antrenorul Daniel Oprița are încredere în potențialul elevilor săi: „Ne aşteaptă o partidă grea, ca toate celelalte de altfel. Am spus-o şi înaintea meciului cu Pandurii şi s-a adeverit. Adversarul vine după două rezultate bune… după un meci foarte bun la Petrolul. Repet, este un meci greu şi orice se poate întâmpla. Noi sperăm însă să recuperăm punctele pierdute acasă, cu Pandurii şi să luăm puncte. Şansele sunt egale şi orice se poate întâmpla. Întâlnim o echipă bine organizată, cu un antrenor bun, jucăm pe un teren sintetic cu care ei sunt obişnuiţi. În plus, s-au întărit foarte mult în această iarnă. Au obiectiv salvarea de la retrogradare şi o să încurce foarte multe echipe. La noi, atmosfera este în regulă după egalul cu Pandurii. Se mai întâmplă şi astfel de rezultate, dar noi puteam să câştigăm cu Pandurii, am avut ocazii mari în ultimele minute, am ajuns la poartă, ne-am creat situaţii. Trebuie să nu mai repaetăm greşelile făcute în acel meci.  Este un meci de luat puncte, cu gândul ăsta plecăm la fiecare meci. Acum mergem să recuperăm punctele pierdute acasă„.

Despre autor

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Case Pariuri Online

Pariuri Sportive online

Reclamă

Case de pariuri online din Romania

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

www.alternativo.ro

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

RSS Ştiri gonews.ro