Selectați Pagina

Danemarca, bronzul Mondialului de handbal feminin, vine în martie la Mioveni!

Danemarca, bronzul Mondialului de handbal feminin, vine în martie la Mioveni!
Distribuiţi ştirea!

Ieri a luat sfârșit a 25-a ediție a Campionatului Mondial de handbal feminin cu victoria scontată a Norvegiei, care devine astfel campioană europeană și mondială en-titre. Norvegia a învins în finală pe Franța, campioana olimpică de la Tokyo. Locul 3 a fost ocupat de Danemarca, aceasta câștigând finala mică disputată contra Spaniei, gazda competiției. România a ocupat locul 13 la această ediție.

Cu această medalie de bronz, naționala Danemarcei revine pe podiumul mondial după o pauză de 8 ani! Interesant este că peste doar trei luni, iubitorii handbalului din Argeș au ocazia să le vadă pe viu pe medaliatele cu bronz, deoarece România va întâlni Danemarca pe 2 martie, la Mioveni, în cadrul grupei de calificare la Campionatul European! Acesta va fi al doilea meci internațional la nivel de senioare pe care naționala „tricoloră” îl va susține în noua și moderna sală de la Mioveni, după cel cu Feroe, din luna octombrie.

Danemarca este una dintre forțele handbalului feminin, având un palmares impresionant: triplă campioană olimpică (Atlanta 1996, Sydney 2000, Atena 2004), triplă campioană europeană (1994, 1996, 2002) și o dată campioană mondială (1997).

Foto: IHF

Despre autor

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Case Pariuri Online

Pariuri Sportive online

Reclamă

Case de pariuri online din Romania

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

www.alternativo.ro

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

RSS Ştiri gonews.ro