Views: 27

Sala de sport din Bradu va găzdui, în perioada 19-21 decembrie, o nouă ediție a Cupei Steluțelor CS Real Bradu, un turneu juvenil devenit deja o tradiție pentru micii fotbaliști din Argeș și din întreaga țară.

Competiția, organizată de CS Real Bradu , se va desfășura la categoriile 2017 (4+1) și 2018 (4+1). Înscrierile sunt încă deschise, iar interesul este ridicat: și-au anunțat deja prezența două echipe din București, una din Târgoviște, Slatina, dar și o echipă din Brașov.

Evenimentul promite trei zile pline de entuziasm, pasiune și fotbal de calitate, oferind celor mici ocazia să își testeze abilitățile și să se bucure de experiența competițională într-un cadru prietenos și organizat profesionist.

Pentru detalii și înscrieri, organizatorii pot fi contactați la numărul 0768.777.246, iar informațiile actualizate sunt disponibile pe pagina de Facebook Real Bradu Juniori.

Împarte știrea cu prietenii
Link copiat!