CSM Pitești, rezultate de top la Campionatul Național de înot pentru cadeți 12–13 ani, de la Miercurea Ciuc
Campionatul Național de înot în bazin scurt (25 m) pentru cadeți 12–13 ani, desfășurat în perioada 12–14 decembrie 2025, la Miercurea Ciuc, a adus rezultate excelente pentru sportivii legitimați la CSM Pitești, care au reușit mai multe clasări pe podium în probele individuale.
După ziua de vineri, în care Cosmin Duminică a avut o evoluție de excepție, cu trei medalii de aur, dintre care două obținute cu recorduri naționale, competiția a continuat cu noi performanțe solide din partea înotătorilor piteșteni.
Cosmin Duminică a confirmat forma foarte bună și în zilele următoare, adăugând în palmares alte trei titluri naționale: aur în proba de 800 m liber, cu timpul de 08:38.48, aur în proba de 100 m spate, cu timpul de 1:00.30, precum și aur în proba de 100 m liber, câștigată duminică, în ziua a treia a competiției, cu timpul de 55.45.
Pe lângă rezultatele lui Cosmin Duminică, alți sportivi ai CSM Pitești au urcat pe podium la Miercurea Ciuc. Matei Rareș Ionuț a obținut medalia de argint în proba de 800 m liber, cu timpul de 09:06.56, în timp ce Lisa Drigă a cucerit medalia de bronz în proba de 400 m liber, cu timpul de 04:38.17. De asemenea, Patrick Negoescu a încheiat pe locul al treilea în proba de 200 m mixt, cu timpul de 02:24.82.
Rezultatele obținute la Campionatul Național de cadeți confirmă nivelul bun de pregătire al sportivilor de la CSM Pitești, aceștia fiind coordonați de antrenorii Viorel Ciobanu, Adriana Drigă și Bogdan Chiriac. Competiția de la Miercurea Ciuc reprezintă un nou pas important în dezvoltarea unei generații care arată perspective promițătoare pentru sezoanele următoare.







