Selectați pagina

CSM Pitești, al doilea club de înot din țară!

CSM Pitești, al doilea club de înot din țară!
Distribuiţi ştirea!

A venit vacanța pentru înotătorii argeșeni de toate vârstele, odată cu terminarea Campionatului Național de natație pentru cadeți, de la Oradea. Bilanțul medaliilor cucerite de copiii în vârstă de 12-14 ani vi l-am prezentat ieri.

La sfârșitul competiției, Federația Română de Natație și Pentatlon Modern (FNRPM) a dorit “să-i ofere Cezarului ce-i al Cezarului”, adică i-a premiat și pe antrenorii care au muncit un an întreg pentru ca elevii lor să ajungă la performanțele pe care le-au obținut.

Clubul Sportiv Municipal Pitești a obținut la final un binemeritat loc 2 în clasamentul general al cluburilor, fiind devansat doar de puternicul club Aqua Team București. 67 de cluburi din toată țara, multe dintre ele cu tradiție deosebită în înotul românesc, s-au prezentat la Oradea la startul acestei întreceri. În această companie selectă, CSM Pitești s-a dovedit a fi aproape cel mai bun, grație muncii desfășurate de antrenorii Bogdan Chiriac, Adriana Enache, Viorel Ciobanu, Zizica Sora și Iuliu Berca (foto). CSM a obținut un total de 253 de puncte din cele 17 medalii cucerite: 6 de aur, 3 de argint și 8 de bronz.

De altfel, dintre toate cluburile argeșene prezente la această competiție, doar CSM Pitești și Winner Pitești au reușit să-și trimită sportivi pe podium. Dacia Mioveni s-a aflat de foarte multe ori aproape de medalii, LPS Pitești a punctat și el în clasamentul general, în timp ce Energetic Larisa Lăcustă și TotalSport Pitești, ambele cu o delegație de sportivi restrânsă, nu au reușit să adune puncte, astfel că nu au intrat în clasament.

Clasament general echipe:

Locul 2: CSM Pitești – 253 puncte

Locul 23: Dacia Mioveni – 25 puncte

Locul 29: Winner Pitești – 17 puncte

Locul 34: LPS Pitești – 9 puncte

 

David Cârciumărescu a terminat și el tot pe locul 2

Organizatorii au întocmit la final și clasamente individuale pentru fiecare categorie de vârstă. Cu cele 3 medalii de aur, una de argint și una de bronz, 2 locuri 4 și o medalie de aur și încă una de bronz la ștafete, David Cârciumărescu a fost foarte aproape să fie desemnat sportivul anului la categoria “băieți 12 ani”! Cu doar două puncte în plus, Călin Moscaliuc (CSȘ Suceava) a obținut acest titlu.

Clasări foarte bune la categoriile lor de vârstă au mai obținut Andreea Chiță (locul 4), Alexandru Nicolae (locul 7), Mihai Iacob (locul 8) și Vanessa Tilă (locul 9). Mai jos aveți lista tuturor sportivilor argeșeni care au reușit să puncteze în clasamentele individuale. De menționat ar mai fi doar faptul că aceste Naționale au fost foarte puternice, 412 sportivi de la 67 de cluburi prezentându-se la start.

Clasamente individuale

Fete 12 ani: 82 de sportive

Locul 9: Vanessa Tilă (Winner Pitești) – 17 puncte (1 bronz)

Locul 19: Alexandra Diculescu (Dacia Mioveni) – 5 puncte

Locul 22: Karina Băcan (LPS Pitești) – 2 puncte

Fete 13 ani: 73 de sportive

Locul 4: Andreea Chiță (CSM Pitești) – 34 puncte (1 aur, 1 argint)

Locul 16: Andra Mitu (Dacia Mioveni) – 8 puncte

Locul 22: Laura Tudora (Dacia Mioveni) – 1 punct

Băieți 12 ani: 128 de sportivi

Locul 2: David Cârciumărescu (CSM Pitești) – 54 puncte (3 aur, 1 argint, 1 bronz)

Locul 8: Mihai Iacob (CSM Pitești) – 21 puncte (1 aur, 2 bronz)

Locul 15: Andrei Picui (LPS Pitești) – 6 puncte

Locul 19: Dennis Deaconu (CSM Pitești) – 3 puncte

Locul 20: Ionuț Guinea (CSM Pitești) – 2 puncte

Băieți 13 ani: 68 de sportivi

Locul 7: Alexandru Nicolae (CSM Pitești) – 33 puncte (1 bronz, 3 locuri 4)

Locul 19: Ionuț Stoica (CSM Pitești) – 6 puncte

Locul 20: Andrei Duțulescu (Dacia Mioveni) – 4 puncte

Locul 24: Eduard Toma (CSM Pitești) – 2 puncte

Băieți 14 ani: 61 de sportivi

Locul 17: Rareș Andrei Voican (Dacia Mioveni) – 7 puncte

Locul 24: Robert Martin (LPS Pitești) – 1 punct

Sursă foto: Facebook

Despre autor

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Suntem şi pe Facebook

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

RSS Ştiri sportive TVR

Calendarul ştirilor

decembrie 2022
L Ma Mi J V S D
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Arhiva Argeş Sport

RSS Romedia

  • Cătălin Cârstoiu – pe locul 3 în TOPUL medicilor cu cele mai mari venituri din România 6 decembrie 2022
    În urma unui top realizat de jurnaliștii de la cotidianul Libertatea cu privire la câștigul obținut de rectorii și decanii Universităților de Medicină și Farmacie din țară care, totodată, prestează și servicii medicale în diferite clinici și spitale private, argeșeanul Cătălin Cârstoiu ocupă locul 3, la nivel național. Așadar, conform informațiilor furnizate de Libertatea, medicul […]
  • CALENDAR CREȘTIN-ORTODOX: 6 decembrie – Sfântul Nicolae sau “Făcătorul de minuni” 6 decembrie 2022
    Sfântul Nicolae sau “Făcătorul de minuni”, prăznuit de creştini pe 6 decembrie, a trăit la sfârşitul secolului al III-lea – începutul secolului al IV-lea. S-a născut într-o familie bogată, în localitatea Patara, în provincia Lichia, din partea asiatică a Turciei de astăzi. Încă din copilărie a dovedit credinţă excepţională, iar în timpul tinereţii s-a remarcat prin purtare aleasă, post, discernământ şi viaţă duhovnicească […]
  • Ion Mînzînă: „La mulți ani tuturor sărbătoriților de astăzi care își serbează ziua onomastică!” 6 decembrie 2022
    Bucurie mare să vă fie în suflete în așteptarea Sfântului Ierarh Nicolae! La mulți ani tuturor sărbătoriților care își aniversează ziua onomastică!Generozitatea să vă urmeze în tot ceea ce faceți și gândiți, iar inima să vă fie mereu curată! Ion Mînzînă, președinte PSD Argeș și președinte Consiliul Județean Argeș Articolul Ion Mînzînă: „La mulți ani […]
  • MIHAELA VLAD, notar public: „La mulți ani tuturor sărbătoriților de astăzi!” 6 decembrie 2022
    Sfânta sărbătoare creștinească a Sfântului Nicolae să vă aducă în dar bucurie sufletească, belșug în case și multă sănătate! Să fim mai buni, mai darnici și cu sufletul curat, după exemplul lăsat nouă de Sfântul ierarh pe care îl sărbătorim cu toții. La mulți ani! MIHAELA VLAD, notar public Articolul MIHAELA VLAD, notar public: „La […]
  • Nicolae Pavelescu, deputat PSD de Argeș, mesaj pentru sărbătoriții zilei 6 decembrie 2022
    Bucurie mare să vă fie în suflete în așteptarea Sfântului Ierarh Nicolae! La mulți ani tuturor sărbătoriților care își aniversează ziua onomastică! Generozitatea să vă urmeze în tot ceea ce faceți și gândiți, iar inima să vă fie mereu curată! LA MULȚI ANI! Nicolae Pavelescu, deputat PSD de Argeș Articolul Nicolae Pavelescu, deputat PSD de […]