Selectați Pagina

CS Mioveni joacă cu Metalul Buzău în runda a opta

CS Mioveni joacă cu Metalul Buzău în runda a opta
Views: 2

Alin Chiţa, antrenor principal şi doi dintre jucători, grecii Georgios Neofytidis  şi Theocharis Pozatzidis, au fost prezenţi la conferinţa de presă săptămânală a clubului argeşean.

Argeşenii vin după un egal cu FC Argeş, scor 1-1, iar în meciul următor, programat sâmbătă, 28 septembrie, de la ora 11, vor juca pe terenul celor de la Metalul Buzău.

Iată ce au declarat cei trei despre partida menţionată, prima dintre Metalul şi CS Mioveni, în acest eşalon.

Alin Chiţa: „Dacă privim puțin retrospectiv, evoluția noastră împotriva echipelor nou-promovate, până la meciul cu Câmpulung, a fost una destul de bună. În schimb, la meciul cu Câmpulung, evoluția echipei nu a fost ceea ce mi-am dorit eu și, cu siguranță, nici ceea ce și-au dorit suporterii noștri. Întâlnim o echipă nou-promovată cu un joc destul de bun, un joc combinativ, o echipă care are avantajul terenului sintetic, pentru noi fiind o noutate, și care încearcă mereu să aducă foarte mulți jucători în jumătatea adversă. În ultimele patru etape, am văzut că au reușit să câștige împotriva celor de la Slatina, dar mergem cu idei bune și încercăm să găsim cele mai bune soluții pentru a obține un rezultat pozitiv.”

Georgios Neofytidis: „Va fi un joc dificil, deoarece vom juca pe un teren artificial și nu suntem obișnuiți cu acesta. De asemenea, știm că terenul este puțin mai mic, așa că va trebui să ne adaptăm la aceste condiții. Totuși, dacă reușim să ne adaptăm, cred că putem obține cele trei puncte.”

Theocharis Pozatzidis:„Desigur, terenul de joc este un pic mai mic, dar asta nu ne împiedică să practicăm ceea ce trebuie. Vom încerca să corectăm greșelile pe care le-am observat. Și asta, în opinia mea, înseamnă să finalizăm acțiunile pe care le-am început în ultima treime a terenului. Aceasta este cea mai importantă parte pe care trebuie să o îmbunătățim, pentru a marca mai mult și a obține rezultate mai bune. Trebuie să finalizăm mai bine în ultima treime a terenului.Aici a fost problema noastră. Și dacă reușim acest lucru, vom avea parte de mai multe ocazii și vom marca mai multe goluri.”

Mioveniul nu îi poate folosi în continuare pe Panait şi Dănilă, aceştia fiind accidentaţi, la fel şi Bustea. Pe lista jucătorilor cu probleme se regăsesc acum alţi doi jucători, Bădescu şi Guţea.

Distribuie știrea și spune-le și prietenilor tăi ce se întâmplă în sport. Susții astfel munca noastră și sportul de zi cu zi.

Case Pariuri Online

Pariuri Sportive online

Reclamă

blank

Analize fotbal cu AI

"Analize fotbal cu AI"

Reclamă

blank

Reclamă

blank

Reclamă

blank

Reclamă

blank

Reclamă

blank

Reclamă

blank

Arhive

mai 2026
L Ma Mi J V S D
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031