Selectați pagina

CS Dacia Mioveni pierde cu 33-36 în fața lui SCM Rm. Vâlcea, după un joc foarte bun

CS Dacia Mioveni pierde cu 33-36 în fața lui SCM Rm. Vâlcea, după un joc foarte bun
Distribuiţi ştirea!

Nimeni nu se aștepta ca CS Dacia Mioveni să își revină tocmai în fața puternicei echipe a Vâlcei în Liga Florilor MOL, după 3 înfrângeri în primele 3 etape. Dar, grație unui joc foarte bun reușit mai ales în repriza secundă, handbalistele profesorului Paul Mihăilă erau gata-gata să producă o mică surpriză. Experiența superioară a oaspetelor le-a permis însă acestora să termine câștigătoare la 3 goluri diferență.

SCM Rm. Vâlcea, care în acest sezon și-a propus să atace titlul în Liga Florilor MOL, s-a văzut învingătoare înainte de meciul de la Mioveni, iar evoluția jocului din prima repriză venea să îi confirme logica. Fără 3-4 piese de bază menajate (Hosu, Klikovac sau Fujita), antrenorul Bent Dahl și-a permis să o odihnească destul de mult și pe ucraineanca Glibko, convins fiind că va câștiga lejer azi.

Vâlcea chiar a făcut spectacol în prima parte a meciului prin tunisianca Asma Elghaoui sau sârboaica Jovana Kovacevic. Momentele de echilibru, atunci când CS Dacia a condus cu 4-3 sau s-a menținut la un gol distanță (7-8, 9-10), s-au terminat destul de repede și oaspetele s-au distrat spre finalul primei reprize, ducându-se la 6 goluri diferență (14-20).

La pauză, toată lumea credea că în repriza a doua va asista la un galop de sănătate al SCM Rm. Vâlcea. Numai că elevele profesorului Paul Mihăilă s-au întors metamorfozate de la vestiare și au arătat că sunt capabile să joace la o valoare mult superioară celei arătate în primele etape. Nu exagerăm dacă spunem că Vâlcea a avut momente când a fost în corzi, iar dacă nu erau micile ciupeli ale arbitrilor, de altfel obișnuite, poate că asistam la o mică surpriză în Liga Florilor MOL!

19-16 pentru CS Dacia scor intermediar al reprizei secunde, cu o Claudia Constantinescu dezlănțuită în inter stânga, cu o Dora Krsnik inteligentă la coordonare, dar mai ales cu o Ana Maria Simion irezistibilă pe extrema dreapta! Din păcate, scorul reprizei a doua a fost insuficient și CS Dacia Mioveni a pierdut cu 33-36.

Claudia Constantinescu (11 goluri), Ana Maria Simion (6), Dora Krsnik (5), Irina Ivan (2), Bianca Sărățeanu (2), Marina Ilie (2), Ștefania Lazăr (2), Judith Vizuete (1), Bojana Milic (1) și Raluca Nicolae (1) au fost marcatoarele Daciei. De la SCM Rm. Vâlcea, cele mai multe goluri au fost reușite de Elghaoui și Kovacevic (câte 8 goluri).

Foto: Marius Ionescu

Despre autor

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Suntem şi pe Facebook

Calendarul ştirilor

octombrie 2022
L Ma Mi J V S D
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

Arhiva Argeş Sport

RSS Ştiri sportive TVR