Selectați Pagina

Cristiano Ronaldo: Prinț, dar și cerșetor

Cristiano Ronaldo: Prinț, dar și cerșetor
Distribuiţi ştirea!

Lipsit de emoții la acest turneu final, după ce naționala României a ajuns deja acasă, am fost la Stade de la Lumiere din Lyon pentru a-l urmări la lucru pe cel mai bun fotbalist al Europei în ultimii 10-15 ani, portughezul Cristiano Ronaldo.

Lipsit de emoții la acest turneu final, după ce naționala României a ajuns deja acasă, am fost la Stade de la Lumiere din Lyon pentru a-l urmări la lucru pe cel mai bun fotbalist al Europei în ultimii 10-15 ani, portughezul Cristiano Ronaldo.  Și am făcut-o exact așa cum fac camerele de luat vederi care se fixeaxă pe un singur fotbalist și îl urmăresc timp de 90 de minute non-stop! Prin această metodă am reușit să surprind absolut fiecare mișcare a celui mai iubit și detestat jucător în același timp, multe dintre ele imposibil de surprins în direct și arătate telespectatorilor.

În goană după recorduri
Atacantul Realului dezamăgise crunt în primele două partide de la EURO, cu Islanda și Austria, la acest ultim meci ratând și o lovitură de la 11 metri. Presiunea sub care urma să joace s-a văzut în dimineața partidei cu Ungaria când, la o plimbare obișnuită, a luat nervos microfonul unui jurnalist și l-a aruncat în apă! Ronaldo nu avea numai obiective de echipă la acest ultim meci. Un rezultat de egalitate nu era suficient pentru ca Portugalia să se califice în optimi de pe locul 2. El țintea și două recorduri personale: cele mai multe prezențe la un turneu final european (17) și singurul jucător care avea șansa să marcheze la 4 turnee finale diferite.

Muncitor și foarte nervos
Orice se poate spune despre Cristiano Ronaldo, că este arogant, că este individualist, că exagerează de multe ori, că își ceartă coechipierii… Dar că nu este fotbalist de clasă mondială, asta nu se poate zice! Ronaldo respiră profesionalism prin toți porii. În tot ceea ce face, el se dedică în totalitate jocului de fotbal, este concentrat 100% pe toată durata unui joc și este extrem de muncitor. Din cauză că vrea să dea prea mult, aproape de fiecare dată are reacțiile nervoase care i-au atras antipatiile, dar de fapt în acel moment el se consumă nervos pentru nereușitele lui sau ale colegilor lui.

Tactic este unic
Cristiano Ronaldo este un fotbalist atipic. Atacant pur sânge, el nu se rezumă doar la a aștepta mingi în careu, ci iese în afara lui pentru a intra în combinații, dar de cele mai multe ori, de a le concepe el însuși, ca un mijlocaș de creație adevărat! Ceea ce îl diferă de Leo Messi, rivalul său dintotdeauna, este că aproape tot timpul Ronaldo stă în ofsaid! Din acest motiv, este extrem de greu de ținut de către fundași, deoarece el caută continuu să fie liber. Această tactică îi consumă foarte multă energie fizică și psihică, deoarece trebuie să fie atent la fracțiunea de secundă în care trebuie să reintre în joc, apoi să se demarce la loc pentru a primi mingea. De-asta Ronaldo este de multe ori prins în ofsaid, și nu pentru că ar fi un „pomanagiu”, cum i se mai spune printre microbiști.
În același timp, cere absolut mereu mingea, vrea ca toate baloanele să treacă pe la el, dă indicații pe toată durata meciului pentru colegi și vrea presiune continuă: presiune pe adversari, pe colegii lui să fie concentrați și pe arbitri, să nu cumva să greșească în defavoarea lui și a echipei.

Prea nervos în meciul cu Ungaria
Mai jos, o să aveți posibilitatea să citiți aproape fiecare fază în care a fost implicat starul lui Real Madrid. El a început meciul foarte nervos, supărat pe Nani că nu prea intra în combinații cu el, dar și pe arbitru, fiindcă a acordat cornerul din care s-a născut golul de 1-0 al Ungariei. A continuat nervos, făcându-și chiar câteva cruci la o centrare ratată care îl viza, dar s-a mai liniștit după ce a pasat decisiv pentru golul egalizator al lui Nani. De remarcat este că de două ori în prima repriză, Ronaldo a încercat să repună o minge repede, din lovitură liberă. Prima dată nu a fost lăsat de arbitru, a doua oară a făcut golul de 1-1! În schimb, în partea a doua a meciului a fost decisiv pentru echipa lui. A egalat la 2, la doar două minute după ce Ungaria luase conducerea, apoi după o criză de nervi la scorul de 3-2, a mai marcat o dată, dovedind că este „un jucător de clasă mondială”, așa cum a declarat la final antrenorul german al Ungariei, Bernd Storck. Primul său gol, cu călcâiul, a fost o adevărată piesă de artă, plasând mingea pe la spatele lui și al fundașului care îl marca.
Din păcate pentru impresia generală a telespectatorilor, Cristiano Ronaldo a continuat să fie nervos și în repriza a doua, cerșind de mult prea multe ori faulturi, cornere sau decizii favorabile defensivei lui, în condițiile în care aproape niciodată nu avea dreptate!

Ronaldo, minut cu minut
– A sprintat în minutul 7 mai mult de 50 de metri în așteptarea unei pase pe contraatac a lui Nani, dar acesta a fost individualist și a scos doar un corner. Ronaldo s-a enervat și i-a făcut semn colegului lui de la Real, Pepe, că i-ar veni să-l strângă de gât pe Nani.
– În minutul 11, același Nani îi ia fața la o centrare foarte bună de pe partea stângă, dar trimite peste poartă. Ronaldo, la pământ fiind, își ia fața în palme.
– În minutul 14, așteaptă în ofsaid lovitura liberă pe care o bate Moutinho, nu se retrage la timp și irosește o bună fază de poartă a Portugaliei
– Imediat după golul lui Gera, în timp ce ungurii se bucurau alături de antrenorul lor, Ronaldo îl certa pe arbitrul Atkinson pentru că a acordat corner, când, susține el, ar fi trebuit doar aut de poartă.
– Lovitură liberă de la circa 30 de metri, lateral stânga, în minutul 22. Șutul său este blocat de jucătorul din zid și ajunge încet la poartă
– În minutul 27 se grăbește să execute scurt o lovitură liberă, având ocazia să-i surprindă pe adversari pe contraatac, dar arbitrul nu îl lasă. Pentru că i-a cerut socoteală pe bună dreptate, Atkinson a trebuit să se justifice acordând un cartonaș galben lui Juhasz, deși faultul său nu impunea acest lucru.
Din lovitura liberă rezultată, a șutat foarte bine de la circa 35 de metri (pentru prima dată la acest EURO), dar Kiraly a respins greu în corner
– În minutul 37 Joao Mario i-a centrat mult prea înalt, Ronaldo s-a întors către antrenorul Santos și a făcut câteva cruci
– A contribuit decisiv la golul egalizator marcat de Nani nu neapărat prin pasa genială, filtrantă, ci și prin faptul că a fost inspirat să ceară rapid de la copiii de mingi un balon, pe care să îl repună repede în joc, la o lovitură liberă indirectă de la circa 40 de metri
Repriza a doua
– A stat în zid la golul de 2-1 al Ungariei, dar nu el a deviat decisiv balonul, ci omul de lângă el, Andre Gomes
– În minutul 48 a înscris cel mai frumos gol al acestui EURO, cu călcâiul
– Este deposedat corect de Adam Lang în minutul 53, Ronaldo cere fault. Un minut mai târziu (53) îl ceartă pe arbitru pentru că a acordat o nouă lovitură liberă Ungariei, cam de pe locul din care Dzsudsak a înscris
– Face o explozie de nervi în minutul 54 când șutul aceluiași Dzsudzsak este din nou deviat în poartă, pentru scorul de 3-2. Lovește de câteva ori aerul cu pumnul, își pune mâinile în șold și o ia agale spre centrul terenului
– În minutul 58 șutează spre poartă fiind talonat îndeaproape de Korhut, cere din nou fault arbitrului, dar degeaba
– Egalează din nou la 3, în minutul 62, după centrarea perfectă a lui Quaresma (la prima atingere de balon), lovește imparabil cu capul din mijlocul careului – În minutul 64 este găsit în poziție de gol cu o pasă, dar asistentul ridică fanionul. Îi face semn arbitrului de linie că nu a fost ofsaid, dar reluările nu îi dau dreptate, avea cel puțin 1 metru în fața liniei de apărare maghiare
– Este blocat de Korhut în momentul șutului, în minutul 68, poziția era foarte bună pentru a marca
– Într-un moment de repaus l-a încurajat pe Quaresma strângând pumnii
– În minutul 72 reia cu capul pe lângă poartă o centrare cam înaltă a lui Nani, cade rău și se masează câteva secunde pe șold
– După ce a reluat din voleu peste poartă, în minutul 76, cere arbitrului lovitură de colț, dar nu are succes nici de această dată
– Două driblinguri și apoi cade din contactul cu Juhasz, solicită degeaba fault
– În minutul 85 vine până aproape de mijlocul terenului ca să primească pasă, înaintează câțiva metri și șutează cu stângul puternic, dar pe lângă poartă
– Două minute mai târziu, îl ceartă discret pe Renato Sanches fiindcă i-a stricat o pasă ce ar fi ajuns la el, apoi ridică privirea pe ecranul imens, vede că este în prim-plan și îi face semn lui Joao Mario să facă presing
– În minutul 88 este faultat la circa 35 de metri, de la pământ îi face semn lui Pepe să vină lângă el, ca să-i spună ceva. Însă, deși Pepe se demarcă pentru a primi în careu, Ronaldo execută direct către poartă lovitura liberă, nu îi mai centrează; mingea zboară mult peste
– În minutul 90, pe o posesie maghiară, este ultimul apărător din echipa Portugaliei, face marcaj om la om la Nemeth!
– Finalul meciului îl prinde la mijlocul terenului, felicitându-și colegii. Nu are nicio reacție vizibilă atunci când pe tabelă se anunță golul de 2-1 al Islandei, marcat în prelungiri, cel care aruncă Portugalia pe locul al treilea.
– În drum spre vestiare, ochește un fan care a intrat pe teren și voia să se îndrepte spre el, face semn stewarzilor să-l oprească, ceea ce se și întâmplă, fără niciun alt incident

Omul meciului cu Ungaria
Cristiano Ronaldo a fost cel care a ținut Portugalia în viață, după un meci senzațional făcut de vecinii noștri unguri. Deși a marcat două goluri la fel ca și Dzsudzsak, Ronaldo a fost ales omul meciului de către UEFA. Prezent la conferința de presă pentru a-și ridica premiul, Cristiano Ronaldo a declarat: „E un privilegiu faptul că am fost ales omul meciului, dar obiectivul meu era să câștigăm ca să ne calificăm. Personal sunt fericit, fiindcă de trei ori era să plecăm acasă, dar am revenit mereu, a fost un meci nebun. Sper ca la următorul meci, cu Croația, să marchez din nou, dar să fie altfel. Am mai depășit azi un record, dar e un nou record care vine natural. Nu pot să spun că nu mă bucură, dar acum mă gândesc mai mult la meciul din optimi cu Croația”.

UNGARIA – PORTUGALIA 3-3 (1-1)
Gera (19), Dzsudzsak (47, 54) – Nani (42), Ronaldo (48, 62)
UNGARIA: Kiraly – Lang, Guzmics, Junasz, Korhut – Gera (46 Bese), Pinter – Dzsudzsak (82 Stieber), Elek, Lovrencsics – Szalai (70 Nemeth). Antrenor: Bernd Storck
PORTUGALIA: Rui Patricio – Vieirinha, Pepe, R. Carvalho, Eliseu – Andre Gomes (61 Quaresma), W. Carvalho, J. Moutinho (46 R. Sanches), Joao Mario – Nani (81 Danilo), Ronaldo. Antrenor: Fernando Santos
Arbitri: Martin Atkinson – Michael Mullarkey, Stephen Child (toți din Anglia). Adiționali: Michael Oliver, Craig Pawson (Anglia)
Cartonașe galbene: Guzmics, Juhasz, Gera
Min. 19 – 1-0 GERA. Fotbalistul maghiar șutează fantastic de la circa 22 de metri, după o respingere deficitară a apărării portugheze
Min. 42 – 1-1 NANI. Servit excelent de către Ronaldo, Nani șutează în dreapta lui Kiraly
Min. 47 – 2-1 DZSUDZSAK. Lovitură liberă excelent executată de la circa 25 de metri, mingea deviată de zid l-a păcălit pe Rui Patricio și a scuturat plasa
Min. 49 – 2-2 RONALDO. Gol magnific marcat de Ronaldo, cu călcâiul, la centrarea lui xxx
Min. 54 – 3-2 DZSUDZSAK. Din nou șutul său spre poarta portugheză este deviat și îl păcălește pe Rui Patricio
Min. 62 – 3-3 RONALDO. Marchează cu capul din centrarea lui Quaresma

Despre autor

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclamă

Urmărește-ne pe Facebook

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Case Pariuri Online

Pariuri Sportive online

Reclamă

Case de pariuri online din Romania

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

RSS Ştiri gonews.ro

Arhivă știri

Categorii

Reclamă