Views: 533

Locul de disputare al meciului dintre CSC Dumbrăvița și FC Argeș, din ultima etapă a Grupei A a Cupa României Betano, a fost stabilit oficial.

Potrivit paginii oficiale de Facebook a bănățenilor, cele două cluburi au ajuns la un acord pentru ca partida, programată marți, 10 februarie, de la ora 20:00, să se dispute pe stadionul „Orășenesc” din Mioveni. Decizia a fost luată în contextul în care toate meciurile ultimei runde din grupă se joacă simultan, în nocturnă, iar arena din Dumbrăvița nu dispune de instalație de iluminat.

Meciul va fi transmis în direct de Digi Sport și Prima Sport, dar și online, pe canalul oficial de YouTube FRF TV. FC Argeș abordează această ultimă rundă din postura de lider al Grupei A, cu maximum de puncte după primele două etape.

Împarte știrea cu prietenii
Link copiat!