Selectați Pagina

Campioana, prea puternică: U-BT Cluj-Napoca oprește seria de 9 victorii a Argeșului

Campioana, prea puternică: U-BT Cluj-Napoca oprește seria de 9 victorii a Argeșului

Baschetbaliștii de la FC Argeș au luptat astăzi din răsputeri într-unul dintre cele mai bune meciuri văzute în Pitești Arena, dar adversarul a fost mult prea puternic. Campioana U-BT Cluj-Napoca s-a impus cu scorul de 84-75, diferența fiind făcută de 2-3 jucători fantastici, mult peste campionatul României.

Seria de 9 victorii consecutive a echipei FC Argeș a luat sfârșit azi după ce campioana U-BT Cluj s-a impus la Pitești la o diferență de 9 puncte. Meciul a fost foarte echilibrat, vulturii alb-violeți ridicându-se la nivelul echipei care impresionează în EuroCup. În afara sfertului 3, baschetbaliștii piteșteni s-au luptat eroic, și de câteva ori chiar au condus pe tabela de marcaj.

Clujenii au avut 4 piese de bază care au arătat fantastic în această seară: americanul venit din NBA, Zavier Simpson, care a jonglat cu mingea cu ușurința magicienilor din Harlem Globetrotters, pivotul Zach Hankins, care ajunsese în double-double încă din sfertul 3 și care a sfârșit cu 25 de puncte și 13 recuperări, căpitanul Finlandei, Sasu Salin, care a aruncat cu succes de 7 ori de la distanță și veteranul din echipa clujeană, Karel Guzman.

FC Argeș a răspuns printr-o organizare foarte bună a jocului și printr-o replică peste așteptări a coordonatorilor Corey Allen și Novak Music. Zach Smith a fost ca de obicei, spectaculos, iar lui Chris Jones i-a revenit sarcina de a se bate sub panou cu puternicii jucători clujeni, având și el 10 puncte și 10 recuperări.

S-a terminat 84-75 pentru U-BT Cluj-Napoca, dar ambele echipe merită felicitate. Pentru FC Argeș au marcat Allen (24), Smith (13), Jones (10), Djokovic (9), Music (8), Baciu (8) și Fometescu (3).

Spectacolul baschetbalistic din această seară a fost parțial stricat de brigada de arbitri, care prin unele intervenții a reușit să inflameze sala. Sarcina arbitrilor a fost însă dificilă, meciul având multe momente tensionate, în care nervii au explodat atât pe teren, cât și pe ambele bănci tehnice. Atât Nebojsa Vidic, cât și Mihai Silvășan au primit greșeală tehnică pentru ieșirile lor.

Pentru FC Argeș urmează o deplasare la Oradea în campionat și abia pe 1 martie va mai juca acasă, cu CSO Voluntari. Luna februarie este rezervată turneului final al Cupei României, Final 8, acolo unde FC Argeș a fost calificată din oficiu.

 

Distribuiţi ştirea!

Despre autor

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclamă

Urmărește-ne pe Facebook

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Case Pariuri Online

Pariuri Sportive online

Reclamă

Case de pariuri online din Romania

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

RSS Ştiri gonews.ro

Arhivă știri

Categorii

Reclamă