Selectați pagina

Camelia Potec: ”Sportivii lotului olimpic vor intra în cantonament la Izvorani după 15 mai ”

Camelia Potec: ”Sportivii lotului olimpic vor intra în cantonament la Izvorani după 15 mai ”

Mulțumim pentru distribuire !

Preşedinta Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern, Camelia Potec, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, că după 15 mai, la finalul stării de urgenţă instituite din cauza pandemiei de COVID-19, cel puţin 7 sportivi vor intra în cantonament la Izvorani.

“Am vorbit cu ministrul, mi-a spus că nataţia va intra cu lotul olimpic în pregătire şi că în conferinţa de presă a dat doar exemplu de sporturi care pot fi practicate, dar că pe lista aceea vor apărea toate sporturile până la 15 mai. Deci nataţia este pe listă pentru loturile olimpice. Odată cu terminarea stării de urgenţă vor intra în cantonament 3 sportivi de la sărituri, care sunt în lotul olimpic, şi minim 4 la înot, adică cei doi calificaţi, plus cei cu şanse de calificare, medaliaţi la FOTE anul trecut, cei mai buni din Europa la categoria lor de vârstă. Acum depinde foarte mult şi de locurile de cazare de la Izvorani, pentru că sunt limitate. În momentul de faţă se discută câte camere sunt şi numărul de oameni pe care îi putem aduce”, a declarat Potec.

Ea a afirmat că speră ca MTS să asigure federaţiilor sumele din contractele de finanţare aferente lunii mai pentru a plăti testele pentru COVID-19 pe care sportivii trebuie să le efectueze înainte de a intra în cantonament.

“Bani pentru teste sperăm să ne aprobe din bugetul pe care îl aveam, din contractele de finanţare. Cerem bani pentru teste, ce să facem? Contractele au fost semnate pentru anumite activităţi, care nu au mai avut loc, dar sperăm ca în luna mai să nu ne ia banii înapoi cum s-a întâmplat pe martie şi aprilie şi să-i folosim pentru teste, pentru că intră în pregătirea pentru Jocurile Olimpice. Noi avem un buget, dacă nu, mergem cu puşculiţa şi facem rost, cred că asta ar fi cea mai mică problemă. O problemă ar fi că acolo în cantonament vor fi foarte mulţi oameni implicaţi, vorbim de cameriste, de bucătari, e o întreagă muncă de echipă, sperăm să fie bine”, a mai spus Camelia Potec.

Campioana olimpică de la Atena 2004 a precizat că împreună cu ceilalţi angajaţi ai federaţiei lucrează la un proiect care va fi depus la Ministerul Tineretului şi Sportului pentru a putea obţine permisiunea ca după 1 iunie toţi sportivii legitimaţi să poată reîncepe antrenamentele în bazinele descoperite.

“Noi lucrăm acum să punem pe hârtie cum vedem noi distanţarea asta socială ţinând cont de specificul sportului nostru în bazinele descoperite. Luni am o întâlnire la minister, voi depune toate documentele şi poate revenim cu pregătirea şi la celelalte categorii, nu doar la nivel de loturi olimpice, începând cu 1 iunie. Facem propunere pentru toţi sportivii legitimaţi, cu un program strict, cu distanţare socială, fără vestiare, schimbat afară, fără duşuri, se spală lumea acasă. Este vorba despre cei care nu vor intra în cantonament. Deci vorbim doar despre sportivii legitimaţi, pentru că altfel înotul e un sport foarte popular şi probabil se gândesc că toată lumea o să dea iama în toate ştrandurile şi toate piscinele”, a mai spus preşedinta FRNPM.

Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a prezentat, marţi, într-o conferinţă de presă, un protocol realizat împreună cu Ministerul Sănătăţii care cuprinde  pentru reluarea antrenamentelor de către sportivi după data de 15 mai, când este aşteptată încheierea stării de urgenţă decretate ca urmare a pandemiei de coronavirus.

FRNPM are doi înotători calificaţi la JO de la Tokyo până în acest moment, Robert Glinţă (100 m spate) şi Daniel Martin (100 m spate).

Despre autor

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Casa Liga 1

# Echipă MJ V E Î GM GP DG P
1 FCSB 19 13 3 3 44 18 +26 42
2 CFR Cluj 18 12 4 2 25 8 +17 40
3 Universitatea … 19 10 6 3 22 12 +10 36
4 Sepsi 19 8 8 3 31 18 +13 32
5 Chindia Târgovişte 18 7 6 5 16 14 +2 27
6 Academica Clinceni 18 6 8 4 18 15 +3 26
7 Botoşani 18 6 6 6 26 23 +3 24
8 Viitorul 19 5 9 5 27 26 +1 24
9 Gaz Metan Mediaş 18 7 2 9 24 28 -4 23
10 UTA Arad 18 5 6 7 15 27 -12 21
11 Dinamo Bucureşti 18 5 4 9 20 23 -3 19
12 Argeș 19 4 7 8 18 26 -8 19
13 Astra 18 4 5 9 23 29 -6 17
14 Voluntari 19 4 4 11 22 31 -9 16
15 Hermannstadt 18 3 7 8 18 28 -10 16
16 Politehnica Iași 18 4 3 11 16 39 -23 15

goFM.ro

  • Calendarul zilei de 27 ianuarie

    1756 – S–a născut Wolfgang Amadeus Mozart, genial compozitor, pianist, violonist şi dirijor austriac (m.05.12.1791). 1775 – S-a născut filozoful german Friedrich Wilhelm Joseph von Schelling (m.20.08.1854). 1829 – S-a născut Isaac Roberts, astronom britanic (m.17.07.1904). 1832 – S-a născut Lewis Carol (Charles Dogson), scriitor şi matematician englez, autorul celebrei povestiri „Alice în ţara minunilor” (m.14.01.1898). 1855 – Conducerea Şcolii ostăşeşti din Bucureşti solicită Eforiei

  • Povestea tristă a lui Samoila Mârza, singurul om care a fotografiat Marea Unirea de la Alba Iulia

    Cele 5 imagini au intrat in istorie, dar el a murit in saracie. Adunarea Nationala a celor peste 100.000 de romani prezenti la Alba Iulia in 1 Decembrie 1918 a ramas in istorie prin intermediul a cinci fotografii realizate de Samoila Marza, tanarul care avea sa devina „fotograful Unirii”Acesta a realizat trei instantanee cu multimile

Liga 2

# Echipă MJ V E Î GM GP DG P
1 U Craiova 1948 14 8 6 0 27 12 +15 30
2 Viitorul P. Tâ… 14 8 2 4 26 21 +5 26
3 Rapid 14 8 2 4 22 20 +2 26
4 Dunărea Călăraşi 14 7 3 4 19 15 +4 24
5 ASU Poli Timişoara 14 6 6 2 14 11 +3 24
6 Universitatea Cluj 14 7 2 5 18 12 +6 23
7 Metaloglobus 14 6 4 4 16 10 +6 22
8 Csikszereda 14 6 4 4 16 12 +4 22
9 Petrolul 52 14 6 3 5 23 14 +9 21
10 SCM Gloria Buzău 14 5 6 3 17 12 +5 21
11 Mioveni 15 5 6 4 13 8 +5 21
12 Farul Constanţ… 14 6 2 6 15 16 -1 20
13 Turris-Oltul … 15 4 7 4 23 19 +4 19
14 CSM Reşiţa 14 5 3 6 9 16 -7 18
15 Ripensia Timişoara 14 6 0 8 13 25 -12 18
16 Slatina 14 5 1 8 16 19 -3 16
17 Concordia Chiajna 15 4 3 8 20 21 -1 15
18 Comuna Recea 14 4 3 7 20 26 -6 15
19 Unirea Slobozia 14 4 3 7 12 21 -9 15
20 Aerostar Bacău 14 2 3 9 17 25 -8 9
21 Pandurii Târgu Jiu 15 2 1 12 14 35 -21 7

www.argesulonline.ro

  • Remiză valoroasă pentru piteşteni: FC Argeş-FCSB 0-0

    După cum probabil majoritatea microbiştilor a văzut, în această seară, pe un teren acoperit cu zăpadă şi pe o ninsoare sâcâitoare, FC Argeş şi FCSB a trebuit să joace un meci de fotbal din cadrul etapei a 19-a primei ligi. N-a fost şi nu e, la PIteşti, vreme propice fotbalului, aşa că jocul a fost The post Remiză valoroasă pentru piteşteni: FC Argeş-FCSB 0-0 first appeared on Singurul site din Argeș cu știri în limba engleză.

  • In memoriam Iuliu Merca

    Azi, unul dintre cele mai mari nume ale rock-ului românesc, Iuliu Merca, ar fi trebuit să împlinească 73 de ani. Din păcate pentru muzica şi pentru cultura românească, n-a trăit decât 51 de ani. A murit în vara lui 1999, la Costineşti, de atac de cord, în timpul unui turneu pe Litoral. Însă muzica sa The post In memoriam Iuliu Merca first appeared on Singurul site din Argeș cu știri în limba engleză.

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Pitesti24.ro

  • FC Argeș, remiză „albă ca zăpada” cu FCSB

    FC Argeș a remizat în această seară pe stadionul „Nicolae Dobrin” din Pitești cu liderul campionatului, FCSB: 0-0. Articolul FC Argeș, remiză „albă ca zăpada” cu FCSB apare prima dată în pitesti24.ro.

  • Update/Pitești: A intrat cu mașina într-o țeavă de gaze

    Update, ora 20:05 Biroul de presă al Poliției Argeș ne informează: „Evenimentul rutier s-a produs pe fondul neadaptării Articolul Update/Pitești: A intrat cu mașina într-o țeavă de gaze apare prima dată în pitesti24.ro.

Publicitate

Contact