



Andone a vorbit despre importanța confruntării, dar și despre dificultatea meciului împotriva unei formații care traversează o perioadă bună:
„Suntem într-o situație bună, dar trebuie să rămânem la același nivel de concentrare și de atitudine. Întâlnim o echipă puternică, foarte dinamică, cu un antrenor care lucrează de aproape doi ani acolo. Va fi un joc dificil, Dinamo este o echipă în creștere, cu jucători valoroși, iar pentru noi e important să fim echilibrați și determinați pentru a obține un rezultat pozitiv.”
Antrenorul piteștean a explicat și cum decurge pregătirea echipei înaintea confruntării de la Mioveni:
„Băieții s-au antrenat foarte bine, nu tratăm acest meci ca pe unul special, ci ca pe un joc important pe care vrem să îl câștigăm. Mai avem un antrenament înainte de partidă și vom decide lotul final în funcție de starea medicală a jucătorilor. Au fost mici probleme, dar sper ca toți să fie apți.”
Portarul Cătălin Straton, care a evoluat în trecut și la Dinamo, a subliniat atmosfera aparte care însoțește mereu duelurile cu echipa din Capitală:
„Pentru suporterii din Pitești, dar și pentru cei din București, e un meci cu o încărcătură specială. Însă noi vrem să câștigăm pentru noi, pentru tot ce am muncit până acum. Respect Dinamo, am jucat acolo, dar îmi doresc foarte mult să obținem victoria. Cred că avem calitatea și forța să facem asta.”
Straton a vorbit și despre importanța sprijinului suporterilor:
„Le mulțumim fanilor care au fost alături de noi și la Constanța. Mâine sper să fie din nou aproape de echipă, să ne susțină în momentele grele. Cu ajutorul lor putem obține tot ce ne propunem.”
Atacantul Robert Moldoveanu, crescut la Dinamo, a spus că își dorește să își ajute actuala echipă să continue parcursul bun din campionat:
„Îi cunosc pe mulți dintre cei de la Dinamo, acolo am crescut, dar acum sunt jucătorul lui FC Argeș și sunt concentrat 100% pe echipa mea. Ne așteaptă un meci frumos, într-o atmosferă specială, și sper ca la final să ne bucurăm împreună cu suporterii.”
Partida FC Argeș – Dinamo București va avea loc vineri, 24 octombrie, de la ora 20:30, pe Stadionul Orăşenesc din Mioveni, și va deschide etapa a 14-a din Superligă.