Mijlocașul croat Jakov Blagaic, ajuns la FC Argeș în vara lui 2025, a vorbit despre începuturile sale în fotbal, dar și despre sezonul peste așteptări reușit de echipa din Pitești.Interviul a fost acordat pentru Liga Profesionistă de Fotbal și publicat pe site-ul oficial al Superligii.
„La noi, fotbalul e în ADN”
Crescut la academia clubului Hajduk Split, Blagaic spune că pasiunea pentru fotbal vine natural în orașul său natal:
„Cred că fiecare copil joacă fotbal acolo. E ca ADN-ul din tine. Când te naști, trebuie să iubești Hajduk, deci trebuie să iubești fotbalul.”
Fotbalistul și-a amintit de copilăria petrecută pe terenurile din cartier și a subliniat cât de importante sunt acele momente pentru dezvoltarea unui jucător:
„Prima mea amintire este pe stradă, la locul de joacă, cu prietenii. Cred că asta lipsește în lumea modernă – copiii care se distrează jucând fotbal.”
Drumul spre fotbalul mare
Blagaic a ajuns la Hajduk după ce a fost remarcat la un turneu juvenil, iar perioada petrecută în academie a fost esențială:
„Am fost acolo 13 ani. Am învățat totul – ca jucător și ca om.”
În cariera sa, mijlocașul a mai evoluat în Slovenia, Polonia și Bosnia, unde a câștigat titlul alături de Borac Banja Luka.
Adaptarea la România și alegerea FC Argeș
Transferul la FC Argeș a venit rapid, după experiența din Polonia:
„Nu am stat prea mult pe gânduri. Am văzut planurile clubului și am simțit că e o idee foarte bună să vin aici.”
Deși echipa era nou-promovată, Blagaic spune că nu s-a temut de lupta pentru evitarea retrogradării.
Sezon peste așteptări pentru piteșteni
Rezultatele au depășit însă orice pronostic, iar FC Argeș a ajuns în play-off-ul Superligii:
„Este un sezon incredibil. Cred că nimeni nu se aștepta la asta.”
Croatul pune succesul pe seama grupului:
„Suntem ca o familie. Grupul este cheia.”
Impresionat de suporteri și de nivelul din Superligă
Blagaic a remarcat și atmosfera creată de fanii piteșteni:
„Sunt incredibili. Ne susțin acasă și vin în număr mare și în deplasare.”
Între adversarii din campionat, acesta a evidențiat nivelul ridicat al unor echipe precum Universitatea Craiova.
Sursă
Interviul integral poate fi citit pe site-ul oficial al competiției.
Foto: Gigi Joiţa









