Selectați Pagina

BCM U Pitești învinge Timișoara cu 94-73 după un meci entuziasmant

BCM U Pitești învinge Timișoara cu 94-73 după un meci entuziasmant
Distribuiţi ştirea!

Echipa piteșteană de baschet a urcat pe locul 5 al clasamentului după ce a bătut la o diferență de 21 de puncte în Sala Sporturilor din Trivale. Victoria s-a conturat în repriza secundă, atunci când oaspeții au căzut fizic și psihic.

Început de meci echilibrat
BC Timișoara a venit la Pitești după ce etapa trecută bătuse pe Steaua cu un antrenor interimar pe bancă, Cristi Bota. Cu coșgeterul campionatului în echipă, sârbul Mladen Jeremic, și cu un moral foarte bun după victoria din tur la 19 puncte diferență în fața piteștenilor, oaspeții au intrat deciși în teren.

Debutul meciului a fost aprig, cu apărări agresive și intrări destul de dure, la care s-a adăugat și un arbitraj confuz. Echilibrul (11-7, 13-12) s-a păstrat până în apropierea sfârșitului primului sfert, atunci când BCM U a reușit să dezmorțească jocul după șapte puncte consecutive reușite de bulgarul Marinov (22-14).

În sfertul secund, antrenorul timișorenilor face o mutare la conducerea jocului, Octavian Popa Calotă în locul exoticului Rambo, și meciul se reechilibrează. În timp ce Piteștiul găsește greu drumul spre coș, sârbul Jedric marchează din toate pozițiile, fiind de departe omul pe care se sprijină toată echipa Timișoarei. Cu toate acestea, elevii lui Hristu Șapera intră la vestiare cu un avantaj de șase puncte (45-39).

Galop de sănătate în repriza a doua
Partea a doua a meciului părea să fie la fel de grea pentru gazde, mai ales că timișorenii au început bine și au făcut un scor intermediar de 6-2, apropiindu-se la doar două puncte (47-45)! Însă, din acest moment, totul s-a rupt pentru oaspeți și timp de 18 minute, baschetbaliștii noștri au sprintat pe teren.

Momentul psihologic s-a consemnat atunci când cei doi pivoți ai Timișoarei, Drăgușin și Diaz, au acumulat fiecare câte patru greșeli personale și au trebuit să evolueze sub spectrul eliminării de pe teren. Pe de altă parte, nici „tunarul” Jeremic nu a mai fost în mână, în toată repriza a doua nemaireușind să înscrie decât două puncte!

La gazde, în schimb, macedoneanul Aco Kostoski și-a revenit după o primă repriză ștearsă, iar croatul Tomislav Gabric s-a dezlănțuit, marcând 11 puncte consecutive, terminând meciul cu un record de 28 de puncte! Diferența a crescut continuu, partea secundă a meciului fiind un adevărat galop de sănătate (66-53, 77-60, 83-61).

În final, când echipa câștigătoare nu mai putea fi pusă la îndoială, a revenit suspansul! Învingătoare la 19 puncte diferență în tur, formația timișoreană a tras cu dinții să păstreze scorul în limita de 19 puncte, dar piteștenii au gestionat bine ultimele secunde ale partidei și meciul s-a terminat cu scorul de 94-73.

Cu această victorie, Piteștiul a luat fața Timișoarei în clasament, a urcat pe locul 5, la egalitate de puncte cu formațiile clasate mai sus, Oradea și Sibiu, și va disputa următorul meci peste două săptămâni, tot pe teren propriu, în fața Sibiului.

BCM U Pitești – BC SCM Timișoara 94-73
(22-16, 23-23, 21-14, 28-20)

PITEȘTI: Gabric 28 (4x3p), Hunter 20 (1x3p), Marinov 12 (2x3p), Kostoski 10 (2x3p), Mladenovic 9, Tudor 6 (1x3p), Stăncuț 4, Corpodean 3 (1x3p), Balmuș 2. Antrenor: Hristu Șapera
A mai jucat: Neguț

TIMIȘOARA: Popa Calotă 21 (2x3p), Jeremic 18 (2x3p), Komatina 13 (1x3p), Rambo 9 (1x3p), Flowers 7 (1x3p), Diaz 3, Andrieș 2. Antrenor: Cristi Bota
A mai jucat: Drăgușin

Arbitri: Alexandru Olaru, Șerban Rașoga, Costin Bogdănescu

Rezultatele etapei a XVI-a
CSM CSU Oradea – Steaua Eximbank 81-74
Dinamo București – Municipal Baia Mare 87-74
CS Phoenix Galați – SCM U Craiova 83-82
U-Banca Transilvania Cluj – CSU Sibiu 91-80
BCM U Pitești – BC Timișoara 94-73
BC Mureș Tg. Mureș – a stat

Despre autor

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Case Pariuri Online

Pariuri Sportive online

Reclamă

Case de pariuri online din Romania

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

www.alternativo.ro

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

Reclamă

RSS Ştiri gonews.ro