
ARO se salvează matematic cu 2 goluri ale fundașului central Radu Ciuciulete

Views: 202
ARO Muscelul Câmpulung și-a asigurat prezența și în sezonul viitor după ce a remizat, 2-2, în deplasare cu Gilortul Tg. Cărbunești. Cele 2 goluri ale echipei antrenate de Alin Popescu au fost înscrise de fundașul central Radu Ciuciulete, după 2 faze fixe.
Salvată în proporție de 90% înainte de disputarea meciului, formația musceleană și-a asigurat și matematic locul în Liga 3, nepierzând pe terenul ultimei clasate. Gilortul Tg. Cărbunești a încercat să amâne deznodământul cu o victorie în fața lui ARO Muscelul Câmpulung, deschizând scorul în minutul 23, însă echipa argeșeană a întors până la pauză rezultatul în favoarea ei grație unui marcator inedit: fundașul central Radu Ciuciulete. Crescut în Trivale și fost căpitan de echipă la FC Argeș Tineret, puternicul apărător central a urcat perfect la două faze fixe și a punctat în minutele 31 și 42 pentru 2 goluri de aur.
În repriza a doua, gazdele au egalat și meciul s-a terminat nedecis, 2-2. Cum între cele două echipe sunt 8 puncte diferență și mai au de jucat doar două meciuri, asta înseamnă că ARO Muscelul Câmpulung este virtual salvată de la retrogradare. Foarte mult a contat parcursul din playout, acolo unde echipa antrenată de Alin Popescu are 3 victorii și 2 egaluri în ultimele 5 partide.
Echipa de start a lui ARO a fost următoarea: Eusebio Păun – Rareș Grecu, Radu Ciuciulete, Andrei Nițu, Radu Cacior – Luis Bunel, Ionuț Șerban – Gabriel Jenaru, Claudiu Pleșa, Robert Dumitrescu – Albert Jarcă.
Pe banca de rezerve au luat loc: Florin Bănuță, Denis Zăbavă – portari, Alexandru Stoica, Vlad Antone, Georgian Mormolea, Yanis Sorescu, Alin Frujină, Ionuț Mihăescu, Călin Dumitru – jucători de câmp.
Partida poate fi urmărită accesând linkul de mai jos:
https://www.facebook.com/florinelbuse.florinel/videos/9657302641001840
Foto: ARO Muscelul Câmpulung