ARO Câmpulung, învinsă de Chindia Târgoviște în al doilea amical al iernii
Views: 59
ARO Câmpulung a disputat sâmbătă cel de-al doilea amical al iernii, la o săptămână după succesul cu 2-0 obținut în deplasare contra celor de la FCSB II. De această dată, muscelenii au întâlnit un adversar mult mai solid: Chindia Târgoviște, ocupanta locului 7 în Liga a II-a, echipă cu obiectiv declarat de calificare în play-off și promovare.
Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, jocul a fost mutat de pe stadionul „Eugen Popescu” pe terenul sintetic din cadrul Complexului Turistic de Natație. Zăpada a dat bătăi de cap organizatorilor, care au reușit să curețe doar zonele careurilor, astfel că cei aproximativ 200 de spectatori au asistat la un meci desfășurat în condiții dificile.
După o primă repriză echilibrată, încheiată cu un avantaj minim pentru dâmbovițeni, Chindia s-a desprins pe tabelă în partea secundă, profitând de experiența superioară. ARO Câmpulung a reușit să puncteze prin Stoica, din lovitură de la 11 metri, însă gazdele au replicat tot printr-un penalty, stabilind scorul final.
S-a încheiat 4-1 pentru Chindia Târgoviște, un rezultat care reflectă maturitatea adversarului, deși diferența de pe tabelă a fost mai aspră decât realitatea din teren.
Chindia Târgoviște – ARO Câmpulung 4-1 (1-0)
-
Au marcat: Roșu, Urbanski (2), Florea (pen) / Stoica (pen)
-
ARO Câmpulung: Marcu – Ghiță, Oprescu, Burnea, Mitrache, Dumitru, Găleșeanu, Șerban, Bornescu, Iordache, Jarcă.
-
Antrenor: Alin Popescu.
-
Au mai evoluat: Strizu – Călin, Robu, Sorescu, Stoica, Radu, Lența, Cosma.