Selectați Pagina

AFCS Cetățeni – Președintele George Ungureanu: „Mulțumit pentru un sezon intens – suntem pregătiți pentru mai mult!”

AFCS Cetățeni – Președintele George Ungureanu: „Mulțumit pentru un sezon intens – suntem pregătiți pentru mai mult!”
Views: 243

Echipa AFCS Cetățeni a pus punct sezonului 2024–2025 din Liga a 5-a, Seria Nord, ocupând locul 9, la egalitate de puncte cu formația clasată pe locul 8, Viitorul Rădești. Formația din Cetățeni a demonstrat determinare și spirit de echipă de-a lungul întregului campionat, culminând cu o victorie convingătoare în ultima etapă: 3-1 în fața rivalilor locali de la Contabilitatea Stoenești.

La finalul sezonului, președintele clubului, George Ungureanu, a transmis un mesaj de apreciere și recunoștință:

„Chiar dacă nu am atins toate obiectivele, sunt mândru de băieți pentru efortul depus și pentru felul în care au luptat în fiecare etapă. Mulțumim fanilor pentru susținerea neîntreruptă, domnului primar Minciună Mugurel pentru susținerea financiară necondiționată și morală, precum și Consiliului Local Cetățeni. Vreau să le mulțumesc din suflet sponsorilor noștri pentru sprijinul constant și încrederea acordată – contribuția voastră a fost esențială în parcursul nostru.”

Președintele a avut cuvinte de laudă și pentru echipa din spatele echipei:

„Un sincer «mulțumesc» întregului staff tehnic pentru profesionalism, dedicare și muncă neîntreruptă. Fără voi, nimic din ceea ce am realizat nu ar fi fost posibil. Sunt recunoscător că avem alături oameni care cred în noi și în potențialul nostru. Împreună formăm o echipă puternică!”

George Ungureanu, în calitate de membru în Comitetul Executiv al Asociației Județene de Fotbal Argeș și reprezentant al Ligii a 5-a, Seria Nord, a transmis și un mesaj instituțional:

„Doresc să adresez mulțumiri Asociației Județene de Fotbal Argeș pentru colaborarea deschisă din sezonul competițional 2024–2025. Prin implicarea AJF Argeș, competiția s-a desfășurat într-un cadru organizat, contribuind la dezvoltarea fotbalului județean. Apreciez profesionalismul și disponibilitatea permanentă la dialog.”

Totodată, acesta a felicitat toate cluburile participante:

„Felicitări tuturor jucătorilor, antrenorilor, conducătorilor de club și suporterilor pentru spiritul competitiv, respectul față de regulamente și contribuția la promovarea fotbalului județean. Fotbalul din Argeș are viitor – se bazează pe pasiune, seriozitate și fair-play. Felicitări echipei câștigătoare, AS Petrolul Hârtiești, cât și vicecampioanei AS Dragoslavele!”

Distribuiţi ştirea!

Despre autor

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

PITEŞTI, Argeş

Se încarcă...

Ne găsiţi şi pe Facebook

Cazinouri Online

Cazinouri Online

Reclamă

blank

Reclamă

blank

Reclamă

blank

Case de pariuri online din Romania

blank

Reclamă

blank

Reclamă

blank

Reclamă

blank

Reclamă

blank

Case Pariuri Online

Pariuri Sportive online

Reclamă

blank

Reclamă

blank

Reclamă

blank

Reclamă

blank

RSS Ştiri gonews.ro

Arhivă știri

Categorii

Scoruri live

Reclamă

blank