500 de tineri fotbaliști de la FC Argeș au primit echipamente noi de joc, printr-un proiect cofinanțat de Consiliul Județean Argeș
Views: 151
Nu mai puțin de 500 de sportivi legitimați la grupele de copii și juniori ale FC Argeș și cei 30 de antrenori ai acestora au primit echipamente noi de joc, în cadrul unui proiect în valoare de 350.000 de lei, cofinanțat de Consiliul Județean Argeș.
Proiectul „Dezvoltarea proiectului de instruire și promovare a sectorului de juniori” a fost implementat de ACS Campionii FC Argeș și a presupus achiziția de echipamente complete pentru competiții oficiale, materiale auxiliare și mingi, urmând ca în etapa a doua să fie livrate ultimele componente.
Noile echipamente sunt identice cu cele ale echipei de seniori din Superligă și vor fi folosite în competiția „Liga Elitelor”, la care participă toate cele șase grupe de copii și juniori ale clubului.
FC Argeș ocupă locul 7 în topul academiilor de fotbal realizat de FRF în 2025, o urcare spectaculoasă față de anul anterior (locul 18-19), iar în prezent academia numără 450 de băieți și 80 de fete, pregătiți de 22 de antrenori licențiați, susținuți de personal auxiliar, nutriționist, psiholog și preparatori fizici.
Prezentare echipe FC Argeș juniori:
🎖 U18 (Câștigătoarea Cupei României la juniori)
-
Jucători remarcați: Claudiu Stancu și Rafael Petriu – debutanți în Liga 1
-
Lot seniori: Luca Crăciun, Andrei Dinu, Adriano Manole
-
Staff: Dan Lăcustă, Daian Ceaușu, Lucian Ștefan, Lucian Diaconescu
🎖 U17
-
Antrenor principal: Florin Drăgușin
-
Claudiu Stancu (n. 2009) – component al naționalei U18 a României
🎖 U16
-
Calificare în playoff-ul Ligii Elitelor U15
-
Câștigătoare Brașov Junior Cup 2025
-
Staff: Mihai Olteanu, Romeo Tutunaru, Andrei Speriatu
🎖 U15
-
Sezon trecut: neînvinsă în Liga Elitelor
-
Antrenori: Bogdan Vișan, Dragoș Stroe
-
Coordonator: Marin Radu II
🎖 U14
-
Sezon trecut: neînvinsă în Liga Elitelor
-
Câștigătoare Brașov Junior Cup 2025
-
Antrenori: Bogdan Vișan, Eduard Augustin
🎖 U13
-
Noua generație de elită (născuți 2013)
-
Antrenori: Robert Enache, Șerban Georgian, Andrei Speriatu
🗣 Ion Mînzînă, președintele CJ Argeș: „Performanța înseamnă muncă susținută, dar și investiții. Susținem fotbalul juvenil și credem în potențialul copiilor noștri.”
🗣 Adrian Bughiu, vicepreședinte CJ Argeș: „Felicitări pentru parcursul remarcabil! U18 e câștigătoarea Cupei României, o mare realizare!”
🗣 Dani Coman, președinte FC Argeș: „Cea mai mare satisfacție este bucuria suporterilor și a comunității care vibrează alături de echipă.”
În perioada 2020–2025, CJ Argeș a alocat 650.000 de lei către ACS Campionii FC Argeș și un total de 3.833.715 lei pentru domeniul sport în județ.